Lifestyle

Urmează 10 ani grei. Numerolog: Ar trebui să ne pregătim psihic pentru toate aceste lucruri

Urmează 10 ani grei. Numerolog: Ar trebui să ne pregătim psihic pentru toate aceste lucruri

Urmează 10 ani grei. Prezent în cadrul emisiunii Voi cu Voicu, Andrei Diaconu a dezvăluit ce surprize ne așteaptă în 2022 și ce putem face noi pentru a schimba realitatea.

”Oamenii au devenit atât de speriați încât nu mai diferențiază realitatea de fabulație. Întotdeauna se naște o nouă idee care creează panică.

Urmează zece ani grei, până în 2032 ar trebui să ne pregătim psihic pentru toate aceste lucruri.

În loc să ne concentrăm pe toate lucrurile negative, haideți să ne concentrăm înspre noi, fiindcă totul tinde spre o izolare continuă.

Noi putem schimba realitatea, însă pentru a ajunge la o schimbare benefică trebuie să fim uniți.

Noi acum suntem supuși unor teste. Cine reușește să le treacă cu iubire și cu dărnicie în continuare, bine, cine nu, nu”, a spus Andrei Diaconu.

Previziuni pentru anul 2022, cu Andrei Diaconu

”Trebuie să înțelegem că următorii doi ani sunt niște ani de încercare, sunt niște ani karmici, adică ceea ce ai facut ți se va întoarce.

În legătură cu pandemia, acum suntem în valul patru și deja s-a anunțat valul cinci care va fi undeva în luna februarie.

Vor exista foarte multe revolte cam peste tot.

În schimb, anul viitor va fi un an foarte bun pentru a face lucruri pe care nu le-am făcut până acum.

Anul viitor e bine să încerce fiecare să pună niște bani deoparte, pentru că vom avea nevoie de acest lucru.

Declinul acesta enorma pe care-l va avea economia este un declin programat de foarte multă vreme. Este un an foarte bun din punct de vedere financiar, dar să nu fim lacomi.

Din cauza lipsurilor, conflictele dintre țări vor duce la un colaps al produselor.

Important este să ne ținem departe de aceste lucruri.

Următorii doi ani sunt sub patronajul Arhanghelului Mihail. El este cel care ne poate scoate din toate aceste probleme și trebuie să-l invocăm ori de câte ori putem.

De asemenea, să nu existe zi de la Dumnezeu fără să ardeți o lumânare în casă, pentru că lumina lumânărilor este ca un semnal că încă crezi, că nu ți-ai pierdut credința, speranța.

Rugăciunea trebuie să fie nelipsită. Trebuie să fim recunoscători pentru ceea ce avem în fiecare zi.

Important este să stăm departe de frică și de această manipulare”, a menționat Andrei Diaconu în cadrul emisiunii Voi cu Voicu, de la Antena 3.

Drum inițiatic în România

”Recomand un drum inițiatic în România, este vorba de trei mănăstriri ce trebuie vizitate în aceeași zi, una după alta. Prima mănăstire este Dervent, de aici la câțiva kilometrii este și mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul și a treia mănăstire este Peștera Sfântului Andrei. Acolo când ajungeți veți aprinde 33 de lumânări și vă veți pune o dorință.

Când vă întoarceți trebuie să urmați același drum fără a vă abate de la el.

Recomand ca acest drum inițiatic să fie făcut într-o zi de sâmbătă și este foarte important să țineți post cu o zi înainte și să vă duceți cu cât mai puține persoane.

Din punct de vedere energetic, Dobrogea are niște puncte extrem de puternice și o energie care vine din pământ”, a precizat Andrei Diaconu.