Lifestyle

Urgia se apropie amenințător. Autoritățile sunt în alertă maximă. Măsuri de urgență pentru populație

Urgia se apropie amenințător. Autoritățile sunt în alertă maximă. Măsuri de urgență pentru populație

Centrul Naţional pentru Uragane (NHC) din Statele Unite au anunțat că furtuna Iota s-a intensificat devenind al 13-lea uragan din sezonul cicloanelor tropicale puternice formate în 2020 în Oceanul Atlantic.

Potrivit specialiștilor uraganul se afla la o distanţă de aproximativ 475 kilometri est de Isla De Providencia din Columbia, fiind însoţită de vânt susţinut de până la 120 de kilometri la oră.

„Aeronavele de recunoaştere au observat că Iota s-a intensificat devenind al treisprezecelea uragan din sezonul de uragane din Atlantic din 2020″, a indicat NHC.

La două săptămâni de la nenoricirile provocate de uraganul Eta, iată, un alt uragan se îndreaptă amenințător spre America Centrală.

Reamintim că, uraganul Eta a lovit regiunea în urmă cu două săptămâni, provocând inundaţii şi alunecări de teren care au ucis zeci de persoane de-a lungul unei fâşii uriaşe de teren, din Panama până în sudul Mexicului.

Furtuna a făcut primele victime

Sâmbătă, autorităţile din Guatemala au anunţat că o alunecare de teren a îngropat zece persoane în statul Chiquimula, situat lângă frontiera cu Honduras.

Echipele de intervenţie au salvat două persoane şi au recuperat până în prezent trei cadavre. Cinci persoane sunt date dispărute.

Alunecarea de teren de sâmbătă survine la scurt timp după prăbuşirea parţială de săptămâna trecută a versantului unui munte în satul Queja, în regiunea centrală Alta Verapaz, care a ucis şi îngropat de vii zeci de locuitori.

Guatemala și Honduras se pregătesc de ce este mai rău

Preşedintele Guatemala, Alejandro Giammattei, şi-a exprimat sâmbătă îngrijorarea cu privire la apropierea furtunii Iota, precizând că a dispus mai multe operaţiuni de evacuare în zonele vizate.

„Suntem îngrijoraţi pentru Alta Verapaz şi Quiché. Credem că acestea sunt regiunile în care am putea avea cel mai grav impact”, a spus Giammattei.

„Sperăm că Dumnezeu ne ajută”, a adăugat şeful statului.

Preşedintele Juan Orlando Hernández, Honduras știind ce s-a întâmplat atunci când a lovit uraganul Eta, care a provocat decesul a 64 de persoane şi a distrus drumuri, poduri şi culturi, acum a avertizat populația despre noul pericol ce va veni în curând.

În acest context, sâmbătă, președintele a transmis locuitorilor aflaţi pe traiectoria Iota să se refugieze în cele mai apropiate adăposturi.

„Iota ne va pune viaţa şi economia în pericol din nou”, a spus şeful statului.

NHC a avertizat că Iota ar putea provoca viituri şi alunecări de teren în nordul Columbiei şi America Centrală începând de luni dimineaţă.