Anul trecut, utilizatorii trotinetelor electrice au provocat 1.250 de accidente ușoare și grave, un număr în creștere dacă ne luăm după datele UNSAR furnizate de Inspectoratul General al Poliției Române.
Aproximativ 90% din accidente s-au produs din cauza conducătorilor de trotinete. Cele mai frecvente cauze au fost nerespectarea regulilor de circulație, viteza mult prea mare pentru condițiile de drum, neacordarea de prioritate sau neasigurarea la schimbarea direcției de mers.
Potrivit raportului UNSAR, anul trecut au fost înregistrate 155 de accidente grave de două ori mai mult decât în 2021. Opt persoane și-au pierdut viată, iar alte 131 au fost rănite grav.
„Utilizarea trotinetelor electrice oferă mobilitate în trafic, însă nu este lipsită de riscuri. De aceea, mai ales dacă ne uităm la rata în creștere a accidentelor cu trotinete, este important să fim cât mai atenți în trafic, dar și să apelăm la soluții adecvate de protecție, precum polițele de asigurare”, a declarat Alexandru Ciuncan, Președinte și Director General al UNSAR, potrivit Agerpres.