Lifestyle

Uniunea Europeană a aplicat sancțiuni fără precedent. Dezastru pentru Ungaria și Polonia

Uniunea Europeană a aplicat sancțiuni fără precedent. Dezastru pentru Ungaria și Polonia

Uniunea Europeană a aplicat sancțiuni fără precedent. Comisia Europeană a declanșat proceduri de infringement împotriva Ungariei şi a Poloniei, în legătură cu legea care interzice ‘promovarea’ în rândul minorilor a homosexualităţii, transmite AFP, citat de Agerpres.

Executivul a trimis celor două state câte o scrisoare oficială de punere în întârziere. Este vorba despre prima etapă a unei proceduri ce poate duce la sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), iar apoi la sancţiuni financiare.

Budapesta şi Varşovia au la dispoziţie două luni pentru a răspunde

„Egalitatea şi respectarea demnităţii şi a drepturilor omului sunt valori fundamentale ale UE, consacrate de Articolul 2 din Tratatul Uniunii Europene. Comisia va utiliza toate instrumentele aflate la dispoziţia sa pentru a apăra aceste valori”, subliniază executivul UE într-un comunicat.

Comisia Europeană ameninţă Ungaria

La jumătatea lunii iunie, Ungaria a adoptat o lege care interzice ‘reprezentarea sau promovarea’ în rândul minorilor a homosexualităţii sau a schimbării de sex. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat drept o ‘ruşine’ această lege, intrată în vigoare săptămâna trecută, însă guvernul ungar a respins criticile şi cererile executivului european.

Uniunea Europeană a aplicat sancțiuni fără precedent. Dezastru pentru Ungaria și Polonia

În Polonia, o sută de comunităţi locale au adoptat din 2019 o rezoluţie ‘anti-ideologia LGBT’ sau o „cartă a drepturilor familiilor”.

În iulie 2020, aceste decizii au condus  Comisia Europeană să priveze de subvenţii în cadrul unui program de înfrăţire unele dintre aceste municipalităţi.

În primul său discurs în Parlamentul European cu privire la starea Uniunii, Ursula von der Leyen a criticat aceste ‘zone fără umanitate’ care ‘nu îşi au locul’ în UE.