Economic

Ungaria și Polonia blochează bugetul Uniunii Europene.1.800 de miliarde de euro sunt în acest moment blocați

Ungaria și Polonia blochează bugetul Uniunii Europene.1.800 de miliarde de euro sunt în acest moment blocați

Așa cum a amenințat de săptămâna trecută, Ungaria s-a folosit de dreptul de veto pentru a putea bloca bugetul Uniunii Europene. Mai mult decât atât, Polonia a decis să se alăture acestei acțiuni și să întârzie adoptarea noului buget

Luni a avut loc o întâlnire a ambasadorilor guvernelor UE la Bruxelles, unde pe agenda ordinii de zi, se regăsea o acțiune urgentă pentru Uniunea Europeană. Stabilirea unei înțelegeri în ceea ce privește bugetul UE și adoptarea lui. Necesitatea adoptării acestui buget devine și mai presantă din cauza pandemiei de COVID-19, iar pachetul de 1.800 de miliarde de euro urmează să ajute statele membre să se relanseze economic după efectele negative ale pandemiei. Tot în acest buget, 2021-2027, aflăm că are loc o triplare a sumei în ceea ce privește domeniul sanitar.

În schimb, Ungaria se pare că și-a găsit un aliat în ceea ce privește dorința de sta împotriva bugetului UE, Polonia. Astfel, după ce ambasadorii au ajuns la un consens, Ungaria și Polonia au blocat adoptarea bugetului de 1.800 miliarde de euro, folosindu-se de dreptul de veto.

Președinția germană a Uniunii Europene a declarat că „două state membre ale UE au exprimat rezerve” la votul pentru bugetul Uniunii și pentru pachetul de redresare economică. Motivul pentru care cele două state s-au opus ține de condiționarea acordării fondurilor europene de respectarea statului de drept.

Încă de săptămână trecută Ungaria le-a transmis celorlalte state membre ale Uniunii Europene că va bloca aprobarea bugetului multianual comunitar şi a Fondului de relansare economică din cauza mecanismului privind statul de drept.

La fel cum am precizat în articolul de ieri, se pare că Ungaria are unele probleme în ceea ce privește statul de drept și lupta declarată a Uniunii Europene pentru promovarea principiilor democratice.