Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a furnizat detalii referitoare la planurile de majorare a pensiilor pentru anul viitor. Ea a subliniat că majorarea va varia între un procent minim și chiar 80%. Unele pensii vor crește doar cu 1%, în timp ce altele cresc cu 80%.
Oprescu a explicat că, începând din ianuarie, punctul de pensie va cunoaște o creștere de la 1785 de lei la 2032 de lei. În septembrie se așteaptă o majorare generală a pensiilor, rezultată din recalcularea conform noii formule.
Cu cât cresc pensiile?
„În ianuarie punctul de pensie va crește de 1785 lei la 2032 lei, iar din septembrie vom avea majorarea pensiilor în urma recalculării după noua formulă.
Este foarte important ca românul să știe că vom avea creșteri ale pensiilor poate și cu 1%, poate și cu 80%. Depinde, fiecare pensionar este unic, fiecare are propriile date cu privire la punctele de stabilitate, la punctele de contributivitate și punctele asimilate.
Dar, este important ca românii să știe că în urma recalculării niciun român nu va pierde. Se va menține cuantumul cel mai favorabil. Și cel mai important este faptul că vom avea la muncă egală pensii egale”, a declarat Bucura-Oprescu.
Referitor la cea mai mică pensie după majorările din septembrie, ministrul Muncii a explicat că nu există un procent unic de creștere, iar acestea vor varia în funcție de inechitățile create de condițiile legale la momentul pensionării. Totuși, a asigurat că începând cu 1 ianuarie, indemnizația minimă socială, în prezent de 1.125 de lei, va crește la 1.281 de lei.
Nu toate pensiile cresc
„Nu există un procent unic de creștere a pensiilor. Acestea vor crește diferit de la caz la caz, în funcție de inechitățile create din cauza condițiilor legale din momentul când s-au pensionat cei la care facem referire. Dar este foarte important ca românii să știe că începând cu data de 1 ianuarie, inclusiv indemnizația minimă socială de care beneficiază în acest moment aproximativ 1.200.000 de români și care astăzi este de 1.125 de lei, începând cu 1 ianuarie indemnizația minimă socială va fi 1.281 de lei.
Vor fi pensionari care vor rămâne în indemnizația minimă socială. Vom corecta o inechitate importantă și anume aceea că avem funcționari în indemnizația minimă socială care în acest moment primesc aceeași bani fără să aibă stagiul minim de cotizare de 15 ani, sau pensionari care au stagiul complet de cotizare de 35 ani, dar pe venitul minim pe economie și care se află tot în indemnizația minimă socială. Avem simulări făcute pe această situație în care cei care au muncit mai mult vor ieși din indemnizația minimă socială și vor avea creșteri substanțiale ale veniturilor”, potrivit Gândul.