Ministerul de Finanţe a publicat, luni noaptea, proiectul de modificare a Codului Fiscal. Majoritatea măsurilor vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2023, excepție făcând majorarea accizei la țigări și la alcool, care va fi operată de la 1 august 2022, la fel şi eliminarea impozitului specific HoReCa. Impactul bugetar estimat este de 2,2 miliarde de lei în plus în anul 2022 și 13,4 miliarde de lei în plus în 2023, potrivit notei de fundamentare a OUG.
Unde vor fi loviți românii după ce Codul Fiscal va fi modificat de Guvern. Câţi bani speră să obţină Statul începând cu anul 2023
Pragul la microîntreprinderi urmează să fie redus la 500.000 euro, TVA-ul va crește la de la 9 la 19% pentru băuturile care conțin zahăr, TVA-ul în Horeca va crește de 5 la 9%, iar impozitul pe dividende urcă de la 5% la 8%, potrivit unui proiect de Ordonanță realizat de Ministerul Finanțelor.
Creşteri de accize şi TVA
-
majorarea accizelor pentru ţigarete şi alcool
-
creşterea de la 9 la 19% a TVA pentru băuturile nealcoolice care conţin adaos de zahăr sau alţi îndulcitori sau aromatizate, dar şi pentru berea fără alcool
-
creşterea de la 5 la 9% a TVA pentru livrarea de alimente, inclusiv băuturi (cu excepţia alcoolului şi celor care conţin adaos de zahăr), destinate consumului uman şi animal, cât şi pentru serviciile de restaurant şi de catering şi pentru activităţile de cazare hotelieră.
aplicarea cotei reduse de TVA de 5% pentru cumpărarea unei locuințe se va face o singură dată, pentru o casă a cărei valoare nu depăşeşte 600.000 de lei.
Mai puţine facilităţi fiscale în construcţii, sectorul agricol şi industria alimentară
Proiectul propune şi revizuirea facilităţilor fiscale în construcţii, sectorul agricol şi în industria alimentară: vor beneficia de facilităţile fiscale doar cine obţine venituri din salarii şi asimilate salariilor realizate în baza contractelor individuale de muncă.
Plafonul până la care se acordă facilităţile fiscale scade de la 30.000 la 10.000 de lei lunar.
Pentru partea din venitul brut lunar ce depăşeşte 10.000 de lei nu se vor mai aplica facilităţi fiscale.
Firme, PFA şi microîntreprinderi
-
Scade pragul veniturilor până la care o companie e considerată microîntreprindere de la un milion la 500.000 de euro
-
Se va institui condiția ca microîntreprinderea să aibă cel puțin un salariat
-
Se vor exclude din sfera de aplicare a impozitului pe veniturile microîntreprinderilor persoanele juridice care desfășoară activităţi: în domeniul bancar, în domeniul asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital, inclusiv activităţi de intermediere în aceste domenii, în domeniul jocurilor de noroc, precum și a persoanelor juridice române care desfăşoară activităţi de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol şi gaze naturale.
-
Scade plafonul până la care contribuabilii pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit, respectiv de la 100.000 la 25.000 de euro. Modificarea are în vedere contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente.
-
Scade pragul cifrei de afaceri, de la 50.000 la 10.000 de euro, de la care firmele din comerț şi prestări servicii au obligația de a accepta plata cu cardul.
-
Creşte impozitul pe dividende de la 5 la 8%
-
Dispare impozitul specific unor activităţi şi se trece la impozit în regim de microîntreprindere, pentru hoteluri, restaurante, baruri
-
Se extinde facilitatea privind scutirea de impozit a profitului investit şi pentru investiţiile în active utilizate în activitatea de producţie şi procesare, activele reprezentând retehnologizare
Impozitarea jocurilor de noroc
-
Va exista un barem de impunere cu tranșe de venit, cu cote între 10 și 40%.
-
Plafonul neimpozabil va fi de 600 de lei, pentru fiecare venit brut primit din jocurile de noroc caracteristice cazinourilor, cluburilor de poker, slot-machine şi lozuri
Noutăţi pentru angajaţi
OUG introduce şi un plafon de venit neimpozabil pentru beneficiile angajaţilor. Mai exact, s-a decis şi limitarea beneficiilor salariale impozitate favorabil la 33% din veniturile anuale.
Scutirea de la plata impozitului a celor care desfăşoară anumite activităţi sezoniere va fi abrogată.
În plus, se propune revizuirea sistemului de acordare a deducerilor personale pentru salariaţi. Detalii despre toate aceste măsuri găsiţi în proiectul postat de Guvern.