Social

Unde vor fi funcţiona primele 20 de centre mobile de vaccinare

Unde vor fi funcţiona primele 20 de centre mobile de vaccinare

Unde vor fi funcționa primele 20 de centre mobile de vaccinare. De săptămâna viitoare, capacitatea zilnică la nivel național va crește din nou și vor deveni funcționale și primele 20 de centre mobile de vaccinare – după cum anunța coordonatorul campaniei naționale de imunizare, doctorul Valeriu Gheorghiță.

Unde vor fi funcţiona primele 20 de centre mobile de vaccinare

România depăşeşte, din nou, astăzi, 80.000 de persoane vaccinate anti-COVID, în 24 de ore, şi atinge un nou record – 81.178. Cele mai multe au făcut prima doză, majoritatea cu serul  Pfizer/BioNTech, dar au fost şi aproximativ 1.700 de oameni care au optat pentru AstraZeneca, în uşoară creştere faţă de zilele trecute. De ieri, cei care vor să primească acest vaccin, nu mai trebuie să se programeze, ci doar să se prezinte cu un act de indentitate la centrele care au locuri disponibile.

Valeriu Gheorghiţă a anunțat unde vor funcționa centrele mobile de vaccinare:

”Aceste centre mobile deservesc, practic, localităţile rurale, localităţile defavorizate, care nu au acces la medic de familie, în baza listei cu persoanele doritoare, întocmite la nivelul primăriilor. Aceste liste se trimit către direcţiile de sănătate publică şi, ulterior, se alocă un centru de vaccinare, sau doar o echipă mobilă, care va vaccina în cabinete proprii, acolo unde există această facilitate disponibilă.

Zilnic, un centru mobil poate să vaccineze circa 100 de persoane, vor avea prioritate cei mai vârstnici, cei cu boli cronice şi rând pe rând se va vaccina toată populaţia din localitatea respectivă, care, bineînţeles, îşi exprimă acest acord.

Asigurăm vaccinarea tuturor celor care doresc să se vaccineze, începând cu cei mai vulnerabili şi terminând cu etapa a treia, aşa cum prevede, de altfel, şi strategia. Toate cele 20 de centre de vaccinare sunt arondate în structurile spitalelor militare de la nivel naţional şi, de acolo, în parteneriat cu direcţiile de sănătate publică, se stabileşte traseul fiecărui centru de vaccinare.”

Autorităţile intenţionau ca centrele mobile să folosească vaccinul produs de compania Johnson&Johnson, care se administrează într-o singură doză şi nu necesită condiţii speciale de depozitare cu temperaturi foarte scăzute. Dar, deocamdată, primul lot din acest ser, care a ajuns în ţară, nu va fi folosit până la noi recomandări ale Agenţiei Europene a Medicamentului, care investighează posibile cazuri, deşi extrem de rare, legate de posibila formare a unor cheaguri de sânge. Un răspuns este aşteptat tot săptămâna viitoare, dar, între timp, este luată în calcul şi folosirea unui alt tip de vaccin, atâta timp cât se pot îndeplini condiţiile de păstrare.