Mokgweetsi Masisi, preşedintele Botswanei, afirmă că unii dintre cei patru diplomaţi străini care au fost testaţi pozitiv în ţara sa și depistați cu varianta Omicron a noului coronavirus, au venit din Europa, relatează vineri Reuters. Preşedintele a cerut în consecinţă să se renunţe la interdicţiile de călătorie impuse împotriva ţărilor sud-africane.
Cu toate că nu s-a stabilit deocamdată cum şi unde a apărut Omicron, pe 25 noiembrie Republica Africa de Sud, urmată de Botswana a doua zi, a raportat detectarea unei noi variante de coronavirus cu mutaţii diferite de varianta Delta, considerată dominantă.
Şi Africa de Sud s-a plâns că a fost pedepsită pentru că a identificat din timp noua variantă, menţionează Reuters.
Interdicţiile de călătorie sunt „nenecesare şi, dacă mă întrebaţi pe mine, în lipsa unei expresii mai bune, iresponsabile”, a declarat Masisi într-un interviu acordat CNN joi seara.
„Diplomaţii au venit din câteva ţări şi au trecut prin mai multe ţări înainte de a ajunge în Botswana”, a declarat preşedintele Botswanei.
Unii diplomați au fost în Europa, iar alţii în altă parte
Acesta a refuzat să le dezvăluie cetăţenia, afirmând doar că „unii au fost în Europa, iar alţii în altă parte”. Întrebat dacă unii dintre diplomaţi au venit în Botswana din Europa, el a replicat: „Într-adevăr”.
Statul african a anunţat deja de săptămâna trecută că investighează în legătură cu anumite mutaţii ale coronavirusului descoperite în cazul a patru străini veniţi în ţară într-o misiune diplomatică pe 7 noiembrie. Aceştia ar fi plecat din Botswana pe 11 noiembrie. Până acum, Botswana a raportat peste 20 de cazuri ale noii variante Omicron.
Batlhalefi Leagajang, purtătorul de cuvânt prezidenţial, a declarat pentru Reuters că Masisi nu va dezvălui ţările prin care au trecut respectivii diplomaţi ori ţările de origine ale acestora pentru că „virusul nu ar trebui niciodată geopolitizat”.
Până acum, prezenţa variantei Omicron a fost raportată în peste 20 de ţări.