Preşedintele Sri Lankăi, Gotabaya Rajapaksa, contestat de o puternică mişcare populară, a aterizat miercuri în Maldive după ce şi-a părăsit ţara la bordul unui avion militar, notează AFP.
Unde a fugit preşedintele al cărui palat a fost luat cu asalt de protestatari. A fugit cu un avion militar
Liderul în vârstă de 73 de ani, care a promis să demisioneze şi a încercat fără succes să părăsească ţara marţi, a decolat miercuri dimineaţă de pe aeroportul internaţional din Colombo împreună cu soţia sa şi o gardă de corp la bordul unui Antonov-32, au declarat pentru AFP responsabili ai serviciilor de imigraţie.
„Paşapoartele lor au fost ştampilate şi s-au îmbarcat în acest zbor special al forţelor aeriene”, a precizat pentru AFP un responsabil al serviciilor de imigraţie.
Un oficial al aeroportului din Malé, capitala Maldivelor, a declarat în jurul orelor 22.30 GMT că avionul a aterizat şi că cei trei pasageri au fost duşi sub escorta poliţiei către o destinaţie necunoscută deocamdată.
Potrivit unor surse de la aeroportul din Sri Lanka, aeronava a fost reţinută timp de peste o oră pe pista aeroportului, aşteptând autorizaţia de a ateriza în Maldive.
„Au fost momente de tensiune, dar până la urmă totul s-a terminat cu bine”, a spus un oficial al aeroportului, sub acoperirea anonimatului.
Preşedintele a fost respins marţi în mod umilitor la aeroportul Colombo de agenţi ai serviciilor de imigraţie, iar unii dintre consilierii săi au luat în considerare ca Gotabaya Rajapaksa şi anturajul său să evadeze la bordul unei nave de patrulare, potrivit unei surse cu rang înalt în domeniul apărării.
O navă a marinei a fost folosită pentru a-l transfera sâmbătă pe şeful statului de la palatul prezidenţial asediat de protestatari în portul Trincomalee din nord-estul ţării.
Ulterior, Rajapaksa s-a deplasat luni cu elicopterul la aeroportul internaţional Colombo.
Familia Rajapaksa – inclusiv fostul premier Mahinda Rajapaksa – domină de mai mulţi ani politica ţării cu 22 de milioane de locuitori, mulţi srilankezi acuzând-o pentru actualele probleme economice.
Odinioară o ţară cu venituri medii, cu un nivel de trai invidiat de India, Sri Lanka a fost afectată puternic de prăbuşirea industriei turismului în urma unui atac jihadist din 2019 şi a pandemiei de COVID-19.