Unul dintre cele mai renumite internate din Danemarca, frecventat de mult timp de copiii elitei și de membrii familiei regale, a fost implicat recent într-un scandal usturător, în contrast total cu valorile caracteristice, istorice, ale acestui stat.
Un scandal de hărțuire și abuzuri sexuale afectează o școală daneză de elită. Prințul moștenitor și-a retras fiul de aici
Danemarcei, la fel ca majoritatea țărilor scandinave, îi place să se considere o societate echitabilă și egală, cu o structură neierarhică, cu un nivel ridicat de fericire și instituții de încredere dedicate bunăstării tuturor.
Și cu toate acestea, descoperirea bullying-ului într-o unitate școlară de elită, nu a rămas fără ecou național și internațional.
„Suntem profund zguduiți de aceste rapoarte”, au declarat într-o declarație prințul moștenitor Frederik și soția sa, prințesa Mary, care și-au retras fiul de la școală în iunie. „Bătaia de joc, violența și indignările nu sunt niciodată acceptabile”.
Șoc, după scandalul dezvăluit
Înreaga societate daneză, considerată cândva de elită, a avut un șoc la dezvăluirea cazurilor de bullying, inclusiv în media.
Elevii intervievați au declarat că astfel de episoade erau „normale” și au numit cultura din școală „distructivă, exclusivistă și opresivă față de elevii mai tineri”.
Acuzațiile multiple de abuz sexual și de hărțuire au invadat sălile de clasă din cărămidă roșie și dormitoarele austere ale Internatului Herlufsholm, dezvăluind ierarhii brutale și violență între elevi.
Scandalul, care a dus la mai multe demisii și a stârnit o indignare generalizată, a fost alimentat de un documentar de televiziune difuzat în luna mai pe postul danez TV2, care a relatat episoade tulburătoare, inclusiv ”o agresiune asupra unui băiat care a fost penetrat digital de către colegii de școală, precum și dominația crudă a elevilor mai mari asupra celor mai mici”.
Acuzații grave la adresa școlii de elită a prințului Christian, au scris, pe larg, și jurnaliștii de la stuttgarter-nachrichten.de.
Rapoartele privind abuzurile, pe care prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, le-a numit „de neiertat”, au atras măsuri rapide. La două zile după difuzarea documentarului, directorul școlii a fost concediat.
Experții au declarat că dezvăluirile au arătat că, între zidurile internatelor de elită din Europa, lucrurile arată cam la fel în toate țările, privilegiile sociale depășind orice norme culturale percepute.
Materialul este dezbătut pe larg în ediția de duminică, 28 august, a New York Times.
Foto: wikipedia