Social

Un renumit medic are soluția. Care e singura opțiune sănătoasă pentru a pune punct valului 3

Un renumit medic are soluția. Care e singura opțiune sănătoasă pentru a pune punct valului 3

Un renumit medic are soluția: „Carantina ca unică măsură nu are nici un fel de șansă dacă nu este dublată de astfel de măsuri.” Medicul de urgenţă Tudor Ciuhodaru lansează un apel public cu o serie de măsuri care pot pune punct valului trei al pandemiei de coronavirus.

Medicul Tudor Ciuhodaru spune că gestionează valul trei al pandemiei de COVID-19 este o strategie eșuată. Acesta spune că singura soluție pe care o avem pentru a învinge virusul ucigaș este testare gratuită în masă și respectarea măsurilor de protecție.

În plus, medicul spune că noile măsuri sunt ineficiente, autoritățile fac aceleași erori. România se află pe locul 21 privind vaccinarea în Europa.

Dr. Ciuhodaru: La aproape un an de pandemie nu mai știm nici câte locuri sunt la ATI

„Este o strategie eșuată, este haos. Fără acea testare gratuită în masă și fără respectarea măsurilor de protecție este greu de crezut că lucrurile nu vor evolua. O mare durere, am reușit să trecem cât de cât peste această pandemie pentru că am reușit să creștem veniturile personalului medical și să dotăm fiecare spital cu un computer tomograf, acum la aproape un an de pandemie nu mai știm nici câte locuri sunt la ATI și în loc să avem pe bani europeni în fiecare regiune de dezvoltare un spital modular cum este cel de la Iași, care stă de 2 luni închis, cu 100 de paturi de Terapie Intensivă și 200 de paturi pentru ceilalți pacienți, vă dați seama ce ar fi însemnat 800 de paturi în acest moment, plus o strategie coerentă a personalului medical.

Puteam să dăm drumul la rezidenții ATI. (…) Carantina ca unică măsură nu are nici un fel de șansă dacă nu este dublată de astfel de măsuri. Poate ne uităm și noi la Germania care face câte 2 teste rapide antigen fiecărui om care se duce la muncă și vrea să testeze 80 de milioane de locuitori până la începutul lui aprilie (…) Nu văd o soluție la acest moment pentru că ne mișcăm haotic, iar în loc să ne uităm ce fac alții și să aplicăm, noi venim cu aceeași măsuri care sunt ineficiente, ca în legile lui Murphy, ca în noaptea minții, sperând că vom obține alt rezultat, deși facem aceleași erori. Suntem pe locul 21 privind vaccinarea în Europa, ceea ce este mult prea puțin”, a declarat Tudor Ciuhodaru la RealitateaPlus.