Lifestyle

Un polițist gelos din Vaslui va sta după gratii pentru că și-a spionat soția – Firul faptelor suna a telenovelă spumoasă

Un polițist gelos din Vaslui va sta după gratii pentru că și-a spionat soția – Firul faptelor suna a telenovelă spumoasă

Cine sapă groapa altuia cade singur în ea. Proverbul i se potrivește mănușă unui polițist din Vaslui care și-a spionat online soția. În final a ajuns să fie trimis după gratii, lucru pe care nu îl luase în calcul atunci când a început „vânătoarea”.

Bărbatul a fost condamnat la trei ani și zece luni de închisoare în regim de detenție, printr-o sentință definitivă a Curții de Apel Iași, fiind găsit vinovat de luare de mită, dar și de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Anchetatorii au stabilit că el și-a interceptat ilegal soția, folosind o aplicație care îi permitea să urmărească toate conversațiile pe care femeia le purta în mediul online. Mai mult decât atât, a reușit să afle parolele conturilor de socializare și e-mail ale acesteia.

În baza informațiilor obținute în acest mod, inclusiv despre activitatea aparent ilegală a firmei unde lucra soția lui, polițistul a șantajat-o sperând că aceasta va continua relația cu el.

Povestea unui film de acțiune din Vaslui

Povestea care are toate ingredientele unui film de acțiune a început la sfârșitul anului 2018. Gelos peste măsură, bărbatul a pus la cale un plan pentru spionarea soției, sperând astfel să afle cu cine îl înșeală. Nu i-a trecut prin cap o clipă că acțiunile sale îl vor trimite la închisoare.

Nicu Mocanu, relatează ziare.com, a decis să-și urmărească soția, convins fiind că femeia are o relație cu un coleg de la serviciu, motiv pentru care pleacă într-un team building fără el.

Gelos, bărbatul a folosit o aplicație care îi permitea să urmărească discuțiile pe care soția lui le purta inclusive pe Skype cu colegii săi de serviciu.

Datele unei posibile evaziuni fiscale, folosite în șantaj

În timp ce căuta dovada adulterului, polițistul s-a trezit că afle date despre firma la care soția sa lucra.

Informațiile au fost descărcate pe un stick și folosite ulterior ca material de șantaj. În acest mod, Nicu Mocanu a sperat că o va determina pe partenera sa de viață să nu-l părăsească.

Despre spionarea online a femeii, polițișstul i-a povestit unui prieten, fără să știe însă că telefonul său este interceptat.

El i-a cerut acestuia sfatul în legătură cu datele obținute despre firmă, menționând că acestea păreau a contura o evaziune fiscală ”de milioane”.

”(…) O luat tot şi o pus pe stick. Tot, tot, tot! Cu … De la carduri, de la bani spălaţi de firmă… Tot, tot, tot tacâmul! Înţelegi? Şi e vorba de milioane de euro! Aici, în firma asta”.

„Eu te bat până te omor”

Polițistul cunoștea legea, știa că ceea ce face este ilegal însă, îi explica amicului său că, în cazul în care descoperi o infracțiune ”nu mai apare” violarea intimității. El făcea referire aici referire la legea privind violarea vieții private.

”Chestia e alta: că nu-i mai apare,, violarea intimităţii” atâta timp cât afli o informaţie despre o infracţiune. Înţelegi ideea? Eu vreau să îi fac să cerşească în două săptămâni. Cu toate că ei au bani, au o farmacie veterinară. Au pe dracul să-i pieptene. Eu pot să-i desfiinţez în două săptămâni”, îi transmitea telefonic Mocanu amicului său, scrie ziare.com.

Din acest punct a început un adevărat bâlci cu soția sa. Bărbatul i-a transmis că a descoperit informații compromițătoare despre firma la care lucra și a amenințat-o că va face totul public.

Mai mult, mesajele de intimidare au continuat: „De mâine vreau să te distrug ca om. Să te desființez ca om”, „Eu vreau să dau în vileag tot ce faci tu (…)”, „când te văd și-n Iași, unde te văd, eu te bat până te omor”, „sfatul meu e să îți dai demisia”, „De maine”, „O să vă arăt că până la Crăciun o să cerșiți”, „Nu ai înțeles că mă p*ș pe tine de mâine și pe ceilalți 140 de angajați”, Feriţi-vă că vine I.T.M.- ul pentru că uite-aşa! Faceţi asta! După Skype. Pac! Screen-shot pe desktop!”.

„Nu ştiu unde dracu’ să mă mai bag!”, după ce a luat o șpagă!

Când situația a început să devină complicată, Nelu Mocanu s-a temut că va ajunge la închisoare, pentru că fusese denunțat că a luat șapgă 200 de lei.

Era un polițist cu antecedente penale, pus la dispoziția MAI, pentru alte fapte din trecutul său. Aflase că urma să fie supus unei noi anchete.

” Deci am rămas stupefiat! Din toate punctele de vedere! Deci ai cuvântul meu! Nu ştiu unde dracu’ să mă mai bag! Nu ştiu unde să mă mai duc! Ai…Nu ştiu, frate! Deci efectiv nu mai ştiu! Efectiv nu mai ştiu! Să reacţionez. Dar norocul meu că încă sunt lucid şi prind în zbor informaţia”, îi spunea Mocanu prietenului său în timpul aceleași conversații telefonice în care recunoscuse că-și spionează ilegal soția.

Deși inițial a fost condamnat de Tribunalul Vaslui la cinci ani de închisoare în regim de detenție, Curtea de Apel Iași l-a achitat pentru faptele de șantaj. Judecătorii au menținut doar pedepsele pentru infracțiunile informatice și cele de corupție.