Încă un oligarh rus plătește un preț pentru că a vorbit deschis, exprimându-și opinia cu referire la războiul dus de Rusia în Ucraina. Hotelul acestuia din Soci este confiscat de către statul rus.
Un oligarh rus este pedepsit pentru că a vorbit deschis. Complexul hotelier al magnatului aluminiului din Soci este confiscat
Un tribunal a dispus confiscarea unui complex hotelier din Soci care aparține magnatului rus al aluminiului Oleg Deripaska, după ce acesta a criticat războiul președintelui Vladimir Putin în Ucraina.
Confiscarea de la începutul acestui an a fost raportată marți, 20 decembrie, de Financial Times, ca urmare a faptului că acesta nu a încetat să mai critice guvernul după ce Kremlinul i-a cerut să facă acest lucru.
S-ar părea că disputa juridică a început înainte de invazia din Ucraina și, prin urmare, nu are legătură, Deripaska a criticat războiul, o declarație recentă fiind cel mai probabil cea care a influențat rezultatul final al cazului dat.
La scurtă vreme după invazie, Deripaska a declarat că este nevoie de pace „cât mai curând posibil”. Mai târziu, în cursul anului, el a subliniat că „distrugerea Ucrainei ar fi o greșeală colosală„.
Se pare că lui Deripaska i s-a spus de către Kremlin „să se calmeze”, potrivit unor persoane apropiate acestuia, solicitările fiind făcute în mai nenumărate rânduri.
Centrul federal Sirius, științific, educațional și turistic înființat sub patronajul Putin, a intentat trei procese pentru litigii funciare împotriva companiei lui Deripaska, RogSibAl, care deține complexul Imeretinskiy.
Documentele judiciare disponibile în mod public, consultate de media, arată că judecătorul a dat dreptate Sirius în septembrie, evacuând RogSibAl. O hotărâre separată din aceeași lună a autorizat confiscarea bunurilor imobiliare ale companiei.
În pofida faptului că este unul dintre cei mai vehemenți critici ai guvernului rus, Deripaska și gigantul său de aluminiu Rusal se află sub incidența sancțiunilor americane din 2018 pentru Crimeea, anexată de Rusia, cât și ca urmare a războiului din Ucraina.
Canalele de știri rusești independente fac legătura între confiscarea hotelului din Soci și faptul că oligarhul s-a exprimat împotriva guvernului atât înainte, cât și în timpul invaziei Crimeei.