Era cândva o tradiție. Mulți ani la rând și în diferite colțuri ale lumii, părul lung însemna valoare, bogăție. Moda aceasta există și astăzi, mai ales în țările ex-sovietice, unde fetele își cresc părul de mici și refuză categoric să își tundă chiar și un fir din frumoasa podoabă capilară.
Femeile victoriene au părul atât de lung, încât au făcut-o de rușine pe Rapunzel
În epoca victoriană, femeile au urmat o tendință destul de neobișnuită de a nu se tunde niciodată. În această perioadă, părul femeii era considerat o parte importantă a înfățișării sale, îi marca statutul și feminitatea.
Mai în glumă mai în serios, internauții de pe pinterest au scris că aceste femei victoriene cu părul lor imposibil de imaginat astăzi ar face-o de rușine și pe Rapunzel, personajul de desene animate cu un păr considerat impecabil, lung și puternic, mai ales că a reușit să coboare dintr-un turn cu el.
Poate că era foarte la modă în acea perioadă, dar vă puteți imagina prin ce treceau aceste femei în fiecare zi, menținând un păr atât de lung. Cum ar fi fost oare, dacă una dintre ele ar fi luat de pe undeva păduchi? Greu de imaginat.
O variată galerie foto cu multe femei cu părul excesiv de lung poate fi văzută aici.
Printre clasele de mijloc și superioare la modă din societatea victoriană, părul unei doamne a devenit punctul central al interesului sexual, principala expresie a feminității sale. Pentru clasele inferioare, era destul de dificil să mențină părul lung în condiții destul de teribile, pe fondul bolilor și al igienei precare.
Femeile sărace erau obligate să se tundă pentru bani. Puteau deveni, ulterior, super-bogate, deoarece aveau suficient păr pentru a întreține un sat întreg de bărbați chelioși.
Un ritual important de trecere pentru o adolescentă în această perioadă era momentul în care începea să poarte părul ridicat. Anterior, acesta era purtat lejer sau în împletituri și legat cu o panglică.
O galerie variată și poveștile femeilor victoriene, care au trăit în perioada 1860-1900 și nu s-au tuns niciodată, există pe platforma de socializare pinterest, unde oamenii schimbă păreri despre acest obicei, cel puțin straniu.
Multe femei puteau fi privite astfel doar de soț sau menajeră, în rest ele puteau fi văzute în public doar cu părul prins. Și mai aveau voie într-o situație: fotografia sau imortalizarea părului abundent, de o frumusețe ireală, uneori, pentru posteritate.
Foto: pinterest