Actual

Un nou scandal bate la porţile României. Guvernul maghiar a ajuns cu investiţiile până la Bacău. Pentru început: o grădiniţă

Un nou scandal bate la porţile României. Guvernul maghiar a ajuns cu investiţiile până la Bacău. Pentru început: o grădiniţă

În ultima perioadă se renovează şi modernizează grădiniţe pe bandă rulantă multe. Banii nu vin de la guvernul de la Bucureşti, ci de la Budapesta. În Transilvania se vor construi 103 grădiniţe noi şi se vor reabilita 400 de grădiniţe. Anunţul a fost făcut chiar anul trecut de Viktor Orban care a precizat că scopul programului este creşterea numărului de copii din învăţământul în limba maghiară.

Un nou scandal bate la porţile României. Guvernul maghiar a ajuns cu investiţiile până la Bacău. Pentru început: o grădiniţă

Pentru că o grădiniţa din Ghimeş-Făget, renovată cu sprijinul statului ungar şi inaugurată în urmă cu trei ani, s-a dovedit a fi prea mică – doar pentru 20 de copii, week-endul trecut a mai fost inaugurată o altă grădiniţă. Dar nu în Trasilvania, cum s-ar aştepta toată lumea, ci în Bacău.

În comuna aflată în estul extrem al Transilvaniei istorice, aşezare aparţinând astăzi, din punct de vedere administrativ, judeţului Bacău din Moldova, 58 de copii repartizaţi în două grupe cu program lung şi una cu program scurt au început anul şcolar în noua clădire a grădiniţei, construită cu sprijinul statului ungar şi inaugurată sâmbătă, transmite agenția maghiară de știri MTI.

Tánczos Barna, ministrul Mediului a subliniat că Ghimeş-Făget poate primi acum sprijin nu doar de la Bucureşti, ci şi de la Budapesta, nu doar de la judeţului Bacău, ci şi din partea judeţului Harghita. În această aşezare dezlipită administrativ de Ţinutul Secuiesc, “roata norocului s-a întors”.

Potrivit politicianului UDMR, unul din bastioanele cele mai estice ale maghiarilor din Bazinul Carpatic a dus o luptă milenară pentru supravieţuire, iar învingătorii acestui război sunt cei care sunt prezenţi astăzi pentru a inaugura o grădiniţă.

László Kövér, preşedintele parlamentului ungar: românii sunt întotdeauna bineveniţi să-şi unească forţele şi posibilităţile cu maghiarii ceangăi şi cei din Ungaria

La rândul său, László Kövér, preşedintele parlamentului ungar, l-a rugat pe Péter Oltean, primarul UDMR al comunei, să le transmită colegilor săi români mesajul: este întotdeauna binevenit să-şi unească forţele şi posibilităţile cu maghiarii ceangăi şi cei din Ungaria, pentru că toată lumea va avea de câştigat dintr-o asemenea colaborare.

Inaugurarea grădiniţei reprezintă şi un fel de satisfacţie pentru toţi acei mari strămoşi – maghiari, secui sau ceangăi

Politicianul a spus că inaugurarea grădiniţei reprezintă şi un fel de satisfacţie pentru toţi acei mari strămoşi – maghiari, secui sau ceangăi – care şi-au dedicat viaţa pentru ca maghiarii ceangăi, care s-au luptat atât de des pentru supravieţuire, ameninţaţi fiind cu dispariţia în frământările istoriei, să-şi poată păstra identitatea, limba maternă şi cultura, pe pământul lor natal.

“În ultimul deceniu, sentimentul de apartenenţă naţională s-a consolidat în societatea maghiară. Astfel putem spune, după o sută de ani, că acest sentiment s-a dovedit mai puternic decât forţele care au vrut să ne înstrăineze de noi înşine, care au vrut să ne dezbine, care au vrut să îi separe pe maghiari de secui, pe secui de ceangăi şi care au vrut să ne întoarcă unii împotriva altora”, a spus László Kövér.

În opinia lui, exemplul de viaţă al ceangăilor, vitalitatea lor, statornicia în credinţa lor creştină, ataşamentul faţă de limba maternă maghiară şi pământul natal, este cea mai mare valoare pe care o pot oferi în lumea de astăzi naţiunii maghiare, naţiunii române şi Europei. Din acest motiv, a mulţumit oamenilor din Ghimeş-Făget pentru exemplul şi forţa spirituală pe care o oferă tuturor. Preşedintele parlamentului şi-a exprimat dorinţa ca şi noua clădire să devină în curând neîncăpătoare, iar extinderea grădiniţei să poată fi făcută printr-un efort comun.

33 miliarde de forinţi din partea Guvernului ungar pentru 103 grădiniţe noi şi reabilitarea altor 400

În Transilvania se vor construi 103 grădiniţe noi şi se vor reabilita 400 de grădiniţe, cu un sprijin financiar de 33 miliarde de forinţi (92,2 milioane de euro) din partea Guvernului ungar, transmite radioul național maghiar.

Anunțul a fost făcut de János Árpád Potápi, secretar de stat ungar pentru politici naţionale, în localitatea Petrisat din sudul Transilvaniei, cu prilejul aşezării pietrei de temelie a noii grădiniţe maghiare.

János Árpád Potápi a amintit faptul că scopul programului inițiat de premierul Viktor Orban pentru dezvoltarea grădiniţelor din țările cu minoritate maghiară este creşterea numărului de copii din învăţământul în limba maghiară.