Actual

Un nou mod de obținere a permisului de conducere! Instructorul ar putea participa și el la examenul auto

examen-auto
Sursa foto: Observatorul Prahovean

Un proiect de lege propus în Parlament introduce o serie de modificări importante în modul în care se va da examenul pentru obținerea permisului de conducere

O propunere legislativă depusă în Parlament introduce o serie de schimbări importante în derularea examenului pentru obținerea permisului de conducere. Astfel, proiectul de lege prevede că viitorii șoferi ar putea beneficia de prezența instructorul auto în timpul probei practice de traseu. Astfel, instructorii ar putea fi alături de cursant în cursul probei luând locul polițistului care are rolul de examinator auto.

Concret, instructorul auto ar putea sta efectiv alături de candidat, în timp ce examinatorul se va afla pe bancheta din spate și nu va avea voie ca în timpul examenului practic să interacționeze cu elevul.

O măsură cu beneficii multiple

Măsura este justificată de inițiatorii proiectului de lege prin mai multe argumente.

Pe de o parte, este vorba înlăturarea stresului cu care se confruntă candidatul în timpul examenului practic. Prezența polițistului pe locul din dreapta reprezintă un factor stres important pentru majoritatea candidaților care dau examenul auto și care se adaugă emoțiilor normale din timpul probei.

Pe de altă, inițiatorii proiectului susțin că, prin această măsură se urmărește renunțarea la prezența cadrelor Ministerului Afacerilor de Interne în cadrul examenului. Motivul este deficitul de personal cu care se confruntă MAI în prezent și care face ca probele de traseu să fie programate la mai multe luni de la proba teoretică, majoritatea candidaților trebuind să aștepte până să poată da efectiv examenul. Conform proiectului, personalul MAI ar putea fi înlocuit de examinatori autorizați de Autoritatea Rutieră Română.

„Prezentul proiect de lege a fost necesar deoarece Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) nu poate efectua examenele în ritmul necesar din cauza lipsei de personal, iar, astfel, candidații trebuie să aștepte luni de zile pentru a obține o programare la proba practică, necesară pentru obținerea permisului de conducere. Inițiativa noastră are ca scop transparentizarea actualului sistem de reglementare și facilitarea procedurilor administrative pentru obținerea permisului de conducere”, a declarat Benedek Zakariás, vicelider al grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaților și inițiator al proiectului, citat de Cancan.

Cum se va putea obține autorizația de examinator

Conform proiectului de lege, Autoritatea Rutieră Română (ARR), organ tehnic al Ministerului Transporturilor, va fi responsabilă pentru examinarea candidaților.

Pentru a obține o autorizație de examinator, persoana respectivă trebuie să dețină permis de conducere pentru categoria B de cel puțin trei ani, să nu fi avut permisul de conducere anulat sau suspendată exercitarea dreptului de conducere a autovehiculelor în ultimii trei ani. O altă condiție este să nu desfășoare activități în cadrul unei școli de conducători auto și trebuie să urmeze cursul de formare inițială.

„Pentru a obține autorizație de examinator pentru categoriile C sau D, pe lângă condițiile de mai sus, persoana trebuie să aibă cel puțin 5 ani experiență în categoria de vehicule pentru care solicită atestarea sau să promoveze testul de evaluare teoretică și practică. Prin această modificare eliminăm posibilitatea ca un agent de poliție, după trei ani de experiență în domeniu, să examineze pentru orice categorie de autovehicule, așa cum este în prezent”, a mai precizat Benedek Zakariás, viceliderul grupului UDMR.