Un nou incendiu într-un spital din România. 2 pacienți au murit și alți 20 au fost evacuați! Două persoane au decedat în urma unui incendiu care s-a declanșat în această dimineață într-un salon de la parterul spitalului suport COVID Movila din Ploiești.
Autoritățile au activat planul roșu de intervenție. Incendiul a fost lichidat, iar pacienții au fost transferați la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru situații de urgență Prahova, Raluca Vasiloaie, a precizat pentru Radio România Actualități.
Raluca Vasiloaie: A fost o deplasare către locul evenimentului. Şase autospeciale de lucru cu apă și spumă, o descarcerare și 20 de ambulanțe, atât ambulanțe SMURD, cât și ambulanțe SAJ. În sprijin au fost mobilizate de la ISUBIF şapte autospeciale de transport personal și victime multiple și șapte echipaj de prim ajutor.
Până la acest moment, din păcate două persoane și-au pierdut viața, iar alte 16 au fost evacuate către Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Pacienții sunt în izolator la unitatea de primiri urgențe și de acolom, în funcție de locurile care vor fi identificate, vor fi distribuite la alte spitale.
În momentul în care a fost întrebată dacă are vreun indiciu în acest moment despre cauzele pentru care s-a produse incendiul, aceasta a spus că este devreme să se pronunțe asupra circumstanțelor.
Raluca Vasiloaie: Nu, este prematur să ne pronunțăm asupra circumstanțelor.
Ce spune directorul Spitalului Județean Ploiești
„Secţia era nouă, este secţia renovată de Pediatrie, instalaţia electrică nouă şi verificată, rampele de oxigen sunt montate anul trecut înainte de valul 3. Personalul instruit, ca dovadă că a intervenit imediat, dar o fracţiune de secundă… Dumnezeu ştie. S-a mişcat patul, s-a frecat de ceva şi o scânteie de oxigen… Erau şi detectoare de oxigen, erau absolut toate cele necesare, dar probabil bolnavul şi-a smuls masca şi oxigenul s-a dus în aer. Asta vor determina specialişti”, a spus Bogdan Nica, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti.