Social

Un medicament folosit des de români va fi inclus pe lista drogurilor de mare risc. Ce analgezic va fi interzis

compensarea medicamentelor
sursa foto: arhiva companiei

Tramadolul, un analgezic popular, va fi inclus pe lista drogurilor de mare risc, conform unui proiect al Ministerului Afacerilor Interne. Măsura vine din cauza îngrijorărilor legate de abuzul acestui medicament.

Tramadolul este un opioid slab, utilizat pentru dureri moderate. Totuși, au fost raportate numeroase cazuri de dependență și sevraj la persoanele care au luat doze mari. Este adesea comparat cu morfina, fiind considerat un „frate mai mic” al acesteia.

Alte substanțe, cum ar fi cinolazepam și zopiclona, folosite pentru insomnie și anxietate, vor fi și ele incluse pe lista drogurilor de mare risc. Acestea sunt reglementate prin Legea 143/2000, care vizează prevenirea traficului și consumului de droguri.

Proiectul de lege se află în dezbatere publică și se bazează pe deciziile Comisiei Națiunilor Unite. Autoritățile avertizează că folosirea necorespunzătoare a acestor medicamente poate avea efecte grave asupra sănătății, potrivit gândul.