Plenul Senatului i-a ales pe Fănel Mihalcea şi Ioan Sas ca reprezentanţi ai societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii, din cei 7 candidaţi audiaţi de Comisia juridică a Senatului. În favoarea lui Fănel Mihalcea au fost exprimate 73 de voturi „pentru” şi 17 au fost „împotrivă”, iar în favoarea lui Ioan Sas 74 de voturi au fost „pentru” şi 16 „împotrivă”, potrivit Agerpres.
Un fost procuror, acum pensionar, și un cântăreț de muzică populară vor reprezenta societatea civilă în CSM
Potrivit legii, pot fi membri din partea societăţii civile în CSM specialişti în drept, cu o vechime de cel puţin 7 ani în activitatea juridică, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală şi nu sunt membri ai vreunui partid politic.
Teoretic candidații sunt apolitici, numirea lor depinde exclusiv de înțelegerile subterane dintre partide, iar de departe cel mai apropiat de politică pare, în acest moment, Fănel Mihalcea, un fost procuror din Brăila a cărui fiică este secretar general al Camerei Deputaților, propusă de PSD pentru acest post, scrie G4Media.ro. Tot PSD a numit-o, în 2012, pe Silvia Mihalcea la șefia Oficiului Național pentru Registrul Comerțului. Procuror în Brăila, Fănel Mihalcea s-a pensionat în 2017. După ce a ieșit din magistratură (în prezent încasează o pensie de circa 22.000 lei lunar net), Fănel Mihalcea a fost numit, tot pe filieră PSD, în structuri de conducere din societăți deținute de stat.
Ioan Sas, un obișnuit al emisiunilor de muzică populară
O susținere importantă – cea a Uniunii Naționale a Barourilor din România – are avocatul Ioan Sas din Maramureș. În 2020, pe contul de Facebook, și-a exprimat susținerea publică pentru alegerea ca președinte al Consiliului Județean Maramureș al lui Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD la nivel național. Sas a fost membru PSD și consilier județean din partea acestui partid până în octombrie 2020, când a demisionat din ambele poziții. Este un obișnuit al emisiunilor de muzică populară, având postate mai multe melodii și pe youtube. Cântă atât vocal, cât și la taragot.
CSM este format din 19 persoane – 14 magistraţi, doi reprezentanţi ai societăţii civile şi trei membri de drept – ministrul Justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general.
Plenul Senatului i-a validat, miercuri, pe magistraţii aleşi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în adunările generale ale judecătorilor şi procurorilor, mandatul acestora fiind de şase ani şi va expira la 6 ianuarie 2029.
Au fost înregistrate 84 de voturi „pentru” şi 31 de abţineri, prin vot electronic.
Lista celor 14 magistrați membri CSM
Daniel Grădinaru – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; Denisa Angelica Stănişor – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; Gheorghe Liviu Odagiu – Curtea de Apel Alba Iulia; Elena Raluca Costache – Curtea de Apel Bucureşti; Ramona Graţiela Milu – Curtea de Apel Braşov; Mihaela Laura Radu – Tribunalul Bucureşti; Narcis Erculescu – Tribunalul Dâmboviţa; Claudiu Marian Drăguşin – Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti; Vasile Alin Ene – Judecătoria Ploieşti; Daniel Constantin Horodniceanu – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; Emilia Ion – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti; Bogdan Silviu Staicu – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti; Claudiu Constantin Sandu – Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov; Marioara Cătălina Sîntion – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.