Actual International

Un document al SUA arată care este dorința Americii: ”Capul” lui Plahotniuc, Șor și Platon vrem. Dar cu Dodon cum rămâne

Un document al SUA arată care este dorința Americii: ”Capul” lui Plahotniuc, Șor și Platon vrem. Dar cu Dodon cum rămâne

Republica Modova este o țară mică, dar are nume și renume. Furtul miliardului din statul moldovenesc nu a fost elucidat, totalmente, nici până astăzi. Cei care și-au însușit miliardul din trezoreria statului Republica Moldova au avut un plan bine pus la punct și a fost așa de bine realizat încât încrengăturile lui nu au fost dscoperite, încă. Doar că singurii, care știu ceva mai mult, sunt, cine alții, dacă nu americanii.

Un document al SUA arată care este dorința Americii: ”Capul” lui Șor, Plahotniuc și Platon vrem. Dar cu Dodon cum rămâne

O cerere a fost pusă pe masa președintelui SUA. În acest document apar numele a trei oligarhi, care au și cetățenie moldovenească, printre multe altele, despre care se presupune că ar fi implicați în furtul miliardului moldovenesc, capetele din prima linie a afacerii incredibile – Șor (a avut și are un oraș moldovenesc – Orhei), Plahotniuc (a avut ”o țară la picioare” – Republica Moldova) și Platon (oligarh, om de afaceri, personajul din culise, persoana care muta banii dintr-un cont în altul). Sigur, sunt și alte persoane atât în fața, cât și în spatele lor.

Noua Guvernare se ocupă de cazul dat și chiar Maia Sandu a afirmat public, în aceste zile, spunând că acești oligarhi sunt reprezentanți, în continuare de avocați a căror tarife sunt foarte mari.

Republicanii și democrații din comisiile pentru relații externe din ambele camere ale Congresului Statelor Unite ale Americii au semnat o scrisoare deschisă către președintele Joe Biden prin care îi cer să introducă sancțiuni personale pentru fostul lider PDM, Vlad Plahotniuc, președintele P „Șor”Ilan Șor, dar și omul de afaceri Veaceslav Platon, potrivit RUPOR.MD.

”În timp ce SUA au impus restricții de intrare în țară pentru oligarhul moldovean Vladimir Plahotniuc, celelalte persoane acuzate de corupție nu au fost incluse în lista de sancțiuni ale SUA și nu sunt supuse sancțiunilor internaționale”, se arată în scrisoarea document.

Scrisoarea document adresată președintelui american Joe Biden, semnată de oficiali americani. Foto: realitatea.md

Congresmanii americani spun că sancțiunile ar trebui impuse conform Legii Magnițki. În Statele Unite, legea din 2012 pedepsea rușii vinovați de încălcarea drepturilor omului, interzicându-le intrarea în SUA și înghețându-le averile din Statele Unite. În 2016, prevederile Legii au fost extinse la scară globală.

Date infomative despre cei trei oligarhi moldoveni, aflați în vizorul SUA

Ilan Shor (născut la 6 martie 1987) este un om de afaceri și politician moldovean, cu cetățenie israeliană, care trăiește, actualmente, ascuns. Din iulie 2015 până în aprilie 2019, el a fost primar al orașului moldovenesc Orhei. El deține mai multe afaceri moldovenești, inclusiv o companie numită Duty-free și clubul de fotbal FC Milsami. În 2014, a devenit președintele consiliului de administrație al Băncii de Economii a Moldovei și de aici s-au făcut primii pași în furtul miliardului moldovenesc.

Vladimir Plahotniuc (n. 1 ianuarie 1966) este un fost politician moldovean, om de afaceri cu trecut dubios, acum fiind fugar. A fost președinte al Partidului Democrat din Moldova (24 decembrie 2016 – 24 iunie 2019), iar anterior a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova în trei legislaturi (decembrie 2010 – octombrie 2013, decembrie 2014 – iulie 2015, februarie 2019 – iulie 2019) și a ocupat funcția de prim-vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova (decembrie 2010 – februarie 2013).

Până la părăsirea teritoriului Republicii Moldova în 2019, Plahotniuc a fost considerat a fi locomotiva politicii moldovenești în materie de influență, controlând guvernul și majoritatea parlamentară a Republicii Moldova. Se presupune că Plahotniuc locuiește în prezent în Turcia, după ce a fugit din Republica Moldova în iunie 2019.

Veaceslav Platon (n. 24 ianuarie 1973, Căușeni) este un politician și om de afaceri din Republica Moldova, ex-deputat în Parlamentul Republicii Moldova din 2009 până în 2010.

El este al șaselea în topul milionarilor moldoveni și în ultimii ani a fost acuzat de mai multe ori de escrocherii, fraude și infracțiuni economice, fiind poreclit „raiderul numărul 1 din spațiul CSI”. În 1999, el a fost ales membru al Consiliului Municipal Chișinău pe listele blocului electoral al agrarienilor.

În 1994 a devenit vicepreședinte al consiliului de administrare al băncii „Moldindconbank”, apoi și vicepreședinte al consiliului băncii „Investprivatbank”. A avut afaceri în domeniul zahărului în Republica Moldova, apoi în domeniul nuclear energetic din Ucraina. Deține și cetățenia Federației Ruse.

Pe 25 iulie 2016 Platon a fost anunțat în căutare internațională, pe numele lui fiind dispus un mandat de arest pentru 30 de zile, fiind învinuit în dosarul privind fraudarea Băncii de Economii din R. Moldova, cu acuzația că ar fi beneficiat de credite neperformante în valoare de 800 milioane de lei. În seara zilei de 25 iulie, Platon a fost reținut de Serviciul de Securitate și Procuratura Generală din Ucraina.

Pe 2 august 2016 avocatul și soția lui Veaceslav Platon, Evghenia Tulcevskaia, au susținut o conferință de presă în care au declarat că Vlad Plahotniuc stă în spatele arestului lui Platon. Evghenia Tulcevskaia mai declara că Plahotniuc i-ar fi propus lui Platon să-i cedeze jumătate din afacerile sale, însă Platon a refuzat și de la asta a pornit totul.

Pe 18 iulie 2021 Veaceslav Platon a părăsit Republica Moldova, iar pe 12 august 2021 acesta a fost dat în căutare internațională și pe numele lui a fost emis un mandat de arestare pentru neprezentare la ședința de judecată în dosarul în care este învinuit de escrocherie în proporții deosebit de mari și corupere a doi gardieni ai Detașamentului cu Destinație Specială „Pantera„.

Infoactual a redat, pe scurt, datele informative (wikipedia), ale celor trei moldoveni ale căror ”capete”, americanii le vor, astăzi. Poveștile lor sunt mult mai interesante, mai ales cele ce țin de psihologia acestora, în relația lor cu cetățenii Republicii Moldova, care au crezut în ei, rădăcinile pe care le au, cu specific rusești, până la viața personală și modalitățile indedite de evadare. Exact aceste motive, enumerate anterior, sunt numitorul comun al celor trei.

Dar mai avem un personaj pe care, după cum se vede, americanii nu sunt supărați. Este vorba despre Igor Dodon, arestat, încă, la domiciliu, pentru că aceasta este și ultima decizie a instanței de judecată. Faptul că nu a fugit din Moldova este, probabil, o explicație pentru care ”lista neagră” a americanilor este fără numele și prenumele fostului mare om de stat.

Ce spune fostul șef de stat Igor Dodon

Fostul șef de stat, Igor Dodon, susține că magistrații Curții de Apel, după mai bine de două ore de deliberări au anunțat ieri că mențin decizia de arest la domiciliu în aceleași condiții.

Media de peste Prut întoarce pe toate părțile o știre care spune că Igor Dodon nu mai are voie să vorbească.

Ce spune omul legii: Procurorul de caz, Petru Iarmaliuc, a declarat zilele trecute, după ședința de judecată, că magistrații au admis parțial recursul său și i-au interzis lui Igor Dodon să discute cu alte persoane, altele decât membrii familiei și mama sa.

Ce spune Dodon: „Se pare că asistăm din nou la manipulări grosolane și falsuri din partea procurorilor. Magistrații Curții de Apel au declarat, după deliberări de mai mult de 2 ore, că mențin arestul meu la domiciliu în aceleași condiții, fără interzicerea de a comunica cu presa și cu orice persoană, cu excepția persoanelor vizate în dosar.

Luni ne va fi prezentat dispozitivul deciziei judecății, pe care îl vom face public și vom veni cu comentarii suplimentare despre presiunile ilegale și jocurile politice ale procurorilor”, a scris Igor Dodon, ca de obicei, pe pagina sa de Facebook.

Date informative despre fostul președinte al Republicii Moldova

Igor Dodon (n. 18 februarie 1975) este un politician moldovean, care a ocupat anterior funcția de președinte al Republicii Moldova, în perioada 23 decembrie 2016 – 24 decembrie 2020. În prezent, el este liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. A fost ministru al comerțului și economiei în guvernele lui Vasile Tarlev și Zinaida Greceanîi din septembrie 2006, până în septembrie 2009 și a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova din 2009 până în 2016.

A pierdut candidatura pentru realegere în 2020, în fața Maiei Sandu, actualul președinte al Republicii Moldova. Pe vremea când era la putere, o parte din presă l-a catalogat pe acesta drept „mic dictator” și autocrat cu viziuni autoritare. În mai 2022, Igor Dodon a fost reținut în dosarul „kuliokul” (sacoșa), în care este acuzat, printre altele, de trădare de patrie și corupere pasivă (wikipedia). Fostul președinte al țării de peste Prut se află în arest la domiciliu.

 

Foto: realitatea.md