Un doctor celebru trage semnalul de alarma. Adrian Marinescu, medic primar infecţionist la Institutul „Matei Balş” din Bucureşti este de parere ca sunt necesare luarea unor masuri restrictive
Doctorul Adrian Marinescu, medic primar infecţionist la Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, consideră că este nevoie de luarea unor măsuri restrictive care să determine scăderea numărului foarte mare de cazuri înregistrate zilnic în România.
Adrian Marinescu: Este clar că, dacă avem multe infectări, aşa cum se întâmplă cel puţin de-o săptămână încoace, cu un număr mare în fiecare zi, este clar că sunt şi persoane cu care aceştia vin în contact şi ne aşteptăm ca acest bulgăre să se rostogolească. El, ca să poată, la un moment dat, să fie încetinint, asta ar presupune să existe măsuri, sau să existe schimbări, ceea ce avem acum, pentru că, de altfel, este de aşteptat ca şi în zilele care urmează să avem multe cazuri.
Dintre aceste cazuri ce selectează şi formele medii, formele severe şi ajungem să vorbim de o creştere constantă la Terapie Intensivă, dar nu este vorba numai de locurile înm Terapie Intensivă, este vorba de toate locurile necesare pentru spitalele caer s-au ocupă acum de COVID, potrivit Rador.