Actual

Un ciclon din Marea Mediterană se abate asupra României! Avertismentul ANM privind ploi și vânt puternic

Vremea în România și în Europa
sursa foto: Twitter

Vremea rea continuă să aducă probleme, după ce meteorologii ANM au anunțat recent că în zilele următoare România se va afla sub efectele unui ciclon din Marae Mediterană.

Astfel, jumătatea vestică a țării noastre va fi afectată, prognozează meteorologii români.

Avertizare ANM privind un ciclon asupra României

Meteorologii vorbesc despre un ciclon format în zona Mării Mediterane care va aduce precipitații pe tot continentul european și inclusiv în anumite părți ale României. Ploile se vor abate pe teritoriul țării noastre începând din aceste zile, arată meteorologii. Conform informațiilor, cicloanele mediteraneene au loc în medie o dată la 2-3 ani, de-a lungul coastelor Greciei, Italiei, Sardiniei, Maltei și Algeriei.

Recent, Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare nowcasting pentru mai multe zone ale țării. Astfel, în Caraș-Severin vor fi intensificări locale ale vântului, intensificări care vor depăși la rafale viteza de 55-65km/h. Viteza vântului va crește la 80-90km/h în zonele aflate la altitudini de peste 1.800 de metri.

Mai mult, o altă avertizare nowcasting a fost emisă pentru zona județului Sibiu, fiind vizate localitățile Tălmaciu, Șelimbăr, Racovița, Turnu Roșu, Sadu, Boița. Și aici se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze de peste 55-65km/h la rafală. Efectele ciclonul care s-a format în zona Mării Mediterane se vor repercuta și asupra țării noastre, unde meteorologii anunță ploi pentru săptămâna aceasta.

Totuși, acest ciclon aduce un val de aer cald, însă vom avea parte de fenomene de instabilitate atmosferică în jumătatea de vest a României. Această masă de aer cald va genera maxime de temperatură de până la 25 de grade. Încălzirea aerului se va extinde pe tot teritoriul țării, până la mijlocul săptămânii.

”Vor fi variații termice de la o zi la cealaltă, dar temperaturile se vor menține cumva într-un normal al perioadei și vorbim de maxime de la 17-18 grade, cele mai scăzute valori în general în zona litoralului și în depresiunile din estul Transilvaniei, până la 23, 24, 25 de grade, cu diferite variații până la finalul săptămânii”, au prognozat specialiștii ANM la Antena3 CNN.

Marţi va fi mai cald atât, temperaturile se apropie de 27-28 de grade, apoi de joi încolo, mai scad puțin. Va fi foarte cald 26 de grade la Sibiu, Brașov. În Capitală, maxima de 25, la Timișoara și Drobeta se mai încălzește, în centrul și sud-vestul țării, iar temperaturile rămân destul de bune și prin jumătatea estică.

Miercuri, la amiază, vor fi 21 de grade și vom avea nevoie și de umbrele, pentru că după-amiază și spre seară sunt anunțate averse în București. Şi pe parcursul zilei de joi, deși temperatura va crește din nouă spre 24 de grade maxima, vom avea nevoie, de asemenea, de umbrele.

Se pot produce și uragane în Marea Mediterană

Experții în vreme spun că din cauza ciclonului uraganele se pot produce și în Marea Mediterană atunci când marea este suficient de caldă, ca efect al încălzirii globale. Astfel, este vorba de furtuni care sunt capabile să genereze vânturi puternice și ploi abundente în țările din arcul mediteraneean. Este vorba de cicloane subtropicale mediteraneene, numite de oamenii de știință și T.M.S. (Tropical-like Mediterranean Storm).

Acest sistem meteorologic hibrid are caracteristicile atât ale unui ciclon, cât și ale unei depresiuni. Văzut de pe sateliți, arată exact ca uraganele care lovesc Caraibe și Statele Unite în fiecare an. Fenomenul are loc în medie o dată la 2-3 ani în Marea Mediterană, de-a lungul coastelor Greciei, Italiei, Sardiniei, Maltei și Algeriei. Pentru a trece de la o simplă depresiune la o furtună și apoi la un uragan mediteranean, sistemul are nevoie de o încălzire accentuată în inima depresiunii, transmite Fanatik.

În cazul unui ciclon mediteranean, adesea denumit ”Medicane”, rareori, forța furtunii a atins puterea unui uragan de primă categorie, dar chiar și în astfel de cazuri, puterea vânturilor nu este considerată cel mai periculos factor pentru oameni, ci principalul pericol îl reprezintă ploile abundente și inundațiile fulgerătoare.