Lifestyle

Un bărbat a fost închiriat de soție să presteze pentru femeile, în special, singure. Iar “job-ul” este unul de mare succes

Un bărbat a fost închiriat de soție să presteze pentru femeile, în special, singure. Iar “job-ul” este unul de mare succes
business-academy.ro

„Nu m-am așteptat niciodată ca afacerea să crească atât de rapid”.

Laura Young, o femei în vârstă de 38 de ani, din Milton Keynes, Bucks, își închiriază soțul pentru 40 de lire pe oră, femeilor singure.  Iar „afacerea” se bucură de un așa succes încât bărbatul este nevoit să renunțe la principalul său loc de muncă pentru a acoperi cererea.

Soțul Laurei poate fi închiriat pentru 40 de lire sterline pe oră (adică, aproximativ 47 de euro). Iar anunțul se adresează, în principal, femeilor.

FOTO mirror.co.uk

De unde această idee de afacere și în ce constă, de fapt

Laura Young, mamă a 3 copii, a ascultat un podcast despre un bărbat care își câștiga existența montând mobilă pentru alții. Atunci, femeia s-a gândit că și soțul ei, James, ar putea face același lucru, așa că a început să îi ofere serviciile pentru 40 de lire sterline pe oră, făcându-i publicitate pe Facebook și pe o aplicație. În prezent, James are agenda plină până la sfârșitul lunii.

Noul „loc de muncă” al lui James, în vârstă de 42 de ani, este de a ajuta la montarea unui televizor sau a perdelelor, la refacerea unui perete și este disponibil pentru a fi angajat de oricine are nevoie de ajutor, în special femei singure.

FOTO mirror.co.uk

Munca este împărțită între cei doi soți

De partea practică a afacerii se ocupă James, în timp ce soția lui, Laura, se ocupă de gestionarea site-ului web și a conturilor sociale.

Afacerea a avut mai mult succes decât și-ar fi putut imagina cuplul

În acest context Laura a declarat următoarele:

  • „Nu m-am așteptat niciodată ca afacerea să crească atât de rapid”.
  • „A trebuit să începem să refuzăm cereri și să ne reducem orele de lucru, așa că acum îl închiriez de luni până vineri, de la 9.00 la 17.00”.
  • „Ne-am rezervat primul loc de muncă și pentru ianuarie”.

James, nevoit să renunțe la slujba pe care o avea

Soțul Laurei, James a fost nevoit să renunțe la slujba sa principală de angajat al unui depozit pentru a răspunde la toate apelurile și pentru a avea grijă, împreună cu Laura, de cei trei copii ai lor, dintre care doi suferă de autism.

James a fost, de asemenea, diagnosticat ca fiind autist în urmă cu patru ani și a fost întotdeauna capabil să se concentreze pe lucruri precum construcții.

„Este foarte bun la construit lucruri și nu respectă instrucțiunile. Are o minte metodică și știe să gândească în afara schemei. El vede lucrurile diferit”, a spus Laura.

Tariful se percepe pe oră sau pe zi

Ceea ce îi diferențiază de ceilalți este faptul că cei doi soți nu percep tarife pe lucrare, ci pe oră, respectiv 40 de lire sterline/ oră sau 250 de lire sterline/ zi.

Primul client al lui James

Făcând precizarea că James nu prestează servicii electrice sau sanitare, Laura a spus că „primul client a avut nevoie de înlocuirea unui cadru de ușă, iar de atunci cererile au curs. A trecut de la un pachet normal la mult mai mult, cum ar fi așezarea unui covor și reconstruirea unui perete”.

De asemenea, referitor la volumul de solicitări, soția lui james a declarat: „Am avut chiar și cereri până la Manchester, cărora le-am spus că poate fi mai practic să găsim pe cineva mai aproape din cauza costurilor suplimentare, dar bineînțeles că am fi făcut-o!”, potrivit mirror.co.uk.