În urmă cu câteva zile, pe pagina sa de socializare, deputatul evreilor, Silviu Vexler, care este și liderul minorității evreiești din România, a postat un mesaj prin care-l acuză pe deputatul liberal Florin Roman că a depus în Parlament un proiect de lege care lovește în demnitatea acestei minorități.
În mesajul său, Silviu Vexler spune că prin acest proiect de lege se permite foștilor legionari și fasciști să primescă recompense din partea statului.
Acuzații foarte grave împotriva deputatului Florin Roman
„Propunerea legislativă inițiată zilele trecute de domnul deputat Florin Roman, alături de alte prevederi, reintroduce indirect posibilitatea ca foștii legionari și fasciști, precum și copiii acestora să primească indemnizații din partea Statului Român. Proiectul a fost înregistrat la Senatul României cu nr. B39/2021.
Mișcarea Legionară a fost o organizație paramilitară teroristă de orientare naționalist-fascistă și antisemită, caracterizată de atrocități și fapte inumane, de inițierea unor persecuții etnice și dezlănțuirea unor acte inimaginabile de violență.
La finalul anului trecut, Parlamentul României a adoptat propunerea legislativă care a eliminat posibilitatea acordării de indemnizații pentru criminalii de război, persoanele în cazul cărora s-a dovedit că au desfășurat o activitate fascistă şi/sau legionară în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel, precum și copiilor acestora. Un act de reparație morală față de persoanele care au fost victime ale acestor criminali de război, ale organizațiilor fasciste și ale mișcării legionare.
Solicit Parlamentului României eliminarea modificărilor propuse și menținerea formei în vigoare a prevederilor legale”, a scris deputatul evreilor, Silviu Vexler, pe pagina sa de Facebook.
Reacția deputatului liberal: „Sunt șocat de mizeria scrisă de domnul Vexler”
Deputatul PNL Florin Roman se declară „șocat” și „dezamăgit” de „abordarea manipulatoare” a deputatului evreilor, Silviu Vexler.
Roman spune că problema s-ar fi putut rezolva printr-o simplă discuție.
„Domnul deputat Silviu VEXLER, absolvent al celebrei Universități Hyperion din București și Președinte al Federației Comunităților Evreiești din România, iese la atac pe tema unui proiect legislativ inițiat de subsemnatul pentru modificarea și completarea Decretului-Lege nr. 118/1990.
Mai exact, acesta INDUCE IDEEA FALSĂ că prin această propunere legislativă doresc să reintroduc indirect posibilitatea ca foștii legionari și fasciști, precum și copiii acestora să primească indemnizații din partea statului român.
SUNT EXTREM DE DEZAMĂGIT de ABORDAREA MANIPULATOARE a domnului deputat Silviu VEXLER, care asociază un proiect de lege dezbătut și inițiat cu reprezentați ai foștilor deținuți politici, cu un proiect care acorda indirect beneficii urmașilor…legionarilor.
Spun asta, întrucât anul trecut, PNL a votat legea domnului Vexler, iar subsemnatul, ca lider de grup la acea vreme, am solicitat susținerea unui aviz pozitiv din partea Guvernului Orban, care a și fost obținut, deși avea impact bugetar.
Legea propusă de foștii deținuți politici, deportați și urmașii lor VINE SĂ ÎNLĂTURE DISCRIMINĂRILE dintre beneficiari și să modifice modul de calcul al indemnizațiilor, în sensul unor REPARAȚII MORALE OBLIGATORII”, afirmă Florin Roman.
„O simplă discuție ar fi rezolvat deja acest lucru”
Deputatul liberal spune că liderul evreilor din România exagereaxă cu acuzațiile aduse împotriva sa, iar printr-o simplă discuție s-ar fi putut rezolva totul.
„De asemenea, proiectul de lege vizează, în principal, reparația justă, cuvenită pentru suferințele îndurate de victimele regimului comunist aflate în viață, care, din cauza persecuțiilor politice, vădit nedrepte, au fost grav discriminate social și profesional, ceea ce a avut ca efect limitarea și restrângerea majoră a veniturilor materiale ale acestora și ale familiilor lor, timp de decenii, în toată perioada comunistă, dar și urmașilor celor care au fost victime dovedite ale regimului comunist.
În proiectul înaintat se completează categoria tuturor celor care NU BENEFICIAZĂ de prevederile legii: cei care au comis atrocități, indiferent de argumentația lor: politică, etnică sau rasială. Și nici copiii lor!
Dacă asta a deranjat, e foarte simplu. Se poate depune un amendament prin care art. 14 se completează cu sintagma invocată sau pur și simplu rămâne textul inițial.
Totul este perfectibil! Chiar nu e o problemă. O simplă discuție ar fi rezolvat deja acest lucru.
Alăturarea textului cu imaginea salutului legionar o consider O EXAGERARE, total nepotrivită, pentru un deputat în Parlamentul României!
Vă rog să citiți prevederile Legii nr. 107/2006, cu modificările și completările ulterioare!
Sunt pur și simplu șocat de mizeria scrisă de domnul Vexler…”, a scris Florin Roman pe Facebook.