Lifestyle

Umplutura face diferența! Este cea mai delicioasă plăcinta țărănească. Rețeta originală

Umplutura face diferența! Este cea mai delicioasă plăcinta țărănească. Rețeta originală

Gusturile nu se discută, dar această plăcintă țărănească cu mere este deosebită. De ce? Pentru că umplutura face diferența. Rețeta originală ca la mama acasă.

Ingrediente aluat: 

  • 300 g făină
  • 200 ml apă călduţă
  • o lingură oţet
  • un praf de sare
  • 50 g unt (pentru un plus de gust, înlocuiește cele 50 de grame de unt cu untură)

Untura da gustul desăvârșit

Ingrediente necesare pentru umplutură:

  • un kg mere
  • 200 g zahăr
  •  o linguriţă unt
  • o linguriţă scorţişoară
  • o lingură pesmet sau griș

Ingredient pentru ornat:

  • zahăr pudră, neapărat cu vanilie

Cum se prepară? Simplu. Nu îți va da bătăi de cap

  • Se amestecă făina cu oţetul, sarea şi apa călduţă până se obţine un aluat consistent. Se frământă aluatul până se omogenizează bine, apoi se pune într-o folie la rece o jumătate de oră;
  • Între timp, se curăţă merele, se dau pe razătoare şi se călesc cu o linguriţă de unt, zahăr şi scorţişoară. Se împarte aluatul în două părţi care se întind într-o foaie de 4-5 mm grosime. Se stropeşte cu unt topit fiecare foaie, apoi se presară cu puţin pesmet şi se întind uniform merele;
  • Se rulează fiecare plăcintă şi se pune la copt într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Când s-au rumenit plăcintele, se pudrează cu zahăr pudră vanilat, potrivit retetepractice.ro.