Ultima întâlnire între Ion Dichiseanu și Draga Olteanu a avut loc anul trecut, la Piatra Neamț, unde acesta și-a lansat una dintre cărțile sale.
A fost o întâlnire emoționanță, în care cei doi mari actori ai scenei teatrului românesc, dar și filmului, deopotrivă s-au rezăvut după o perioadă de timp.
Cei doi actori au jucat în multe filme și au interpretat pe scenă personaje memorabile.
„Era desprinsă din altă galaxie”
„S-a stins o mare stea a comediei, a filmului şi teatrului românesc, această Draga Olteanu a plecat la cele veşnice. Ea era desprinsă din altă galaxie, avea ceva, un farmec deosebit, ceva ce rar un actor sau o actriţă are.
Era o bucurie, o bucurie pentru fiecare actor când o avea parteneră pe această Draga Olteanu. Mie, cel puţin, îmi făcea mare, mare plăcere.
Am întâlnit-o la institut (n.r. – IATC), era mai mare decât mine, eu eram anul doi, ea era anul patru, şi o admiram, mergeam la sala Casandra şi am admirat-o încă de la debutul ei.
Pe urmă am văzut-o în filme, am jucat în ‘Acţiunea Autobuzul’ cu ea. Era o bucurie când o vedeam, era o mare actriţă care făcea loc unde mergea, indiferent că era pe stradă, la restaurant, era debordantă, era plină de viaţă, avea magnet, avea de toate, şi carismă şi tot ce vrei, tot ce vrei avea această distinsă actriţă”, a declarat Ion Dichiseanu.
„Încă nu-mi vine a crede că s-a dus”
El şi-a amintit că ultima dată a văzut-o pe Draga Olteanu Matei anul trecut la Piatra Neamţ.
„Ultima întâlnire a fost anul trecut, când eu am prezentat cartea mea la Piatra Neamţ, când mi-a zis cel care organiza evenimentul: ‘A auzit că veniţi aici şi vrea neapărat să vă vadă’. Exista această chimie de prietenie frumoasă, elegantă între colegi.
Anul trecut când ne-am văzut era plină de viaţă, slăbită foarte mult, şi exista această chemare, când se putea era bucuria aceasta de a ne vedea, de a împărtăşi de pe vremea când filmam, de pe vremea când jucam în teatru.
Încă nu-mi vine a crede că s-a dus pentru că anul trecut aşa plăcere ne-a făcut să ne vedem, am servit masa împreună, am depănat amintiri, am întors timpul şi ne-am amintit de lucruri frumoase, de întâmplări, de colegi, era foarte sufletistă, plină de viaţă şi îşi iubea colegii, iubea omul în general, dar oamenii cu care colabora pe scenă sau în film îi iubea foarte mult.
Ea era o sensibilă, un om incredibil. Dumnezeu este uneori incorect cu unii, îi ia prea devreme”, a povestit Dichiseanu.
Actriţa Draga Olteanu Matei a murit în noaptea de marţi spre miercuri, la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi.