UE ne va da mai puțini bani pentru Plan Național de Redresare și Reziliență. Liderii coaliției de guvernare au agreat în această seară un Plan Național de Redresare și Reziliență cu proiecte în valoare de 29 de miliarde de euro.
Planul Național de Redresare și Reziliență va fi prezentat la Bruxelles începând din 10 mai
Planul va fi prezentat la Bruxelles începând din 10 mai, când vor avea loc negocierile finale cu reprezentanții Comisiei Europene.
Premierul Florin Cîţu a declarat că nu se va renunța la nici un proiect.
Florin Cîţu: ”Rămân proiectele pe care le-am pus în forma respectivă, adică sunt două sau trei proiecte unde sumele sunt diferite dar proiectele rămân, pentru că proiectele sunt importante. Acest PNRR trebuie văzut în ansamblu: o parte din proiecte vor fi finanțate în totalitate în PNRR, o parte dintre ele vor avea o parte finanţare PNRR, o alta pe alte surse de finanţare, buget sau fonduri europene. Deci, în acest moment, avem această reducere de costuri cu care mergem la Comisia Europeană, 30 de miliarde de euro.”
La rândul său, ministrul investițiilor și proiectelor europene, Cristian Ghinea, spunea că s-a decis reducerea finanțării pentru anumite investiții, iar alocările au fost rearanjate în funcție de observațiile Comisiei Europene. El a precizat însă că România nu va renunța la proiectele pe care le consideră prioritare.
”Avem acum un PNRR de 29 de miliarde, deci sub 30 de miliarde, agreat în coaliție, avem mandat pentru Bruxelles. În săptămâna cu 10 mai merg împreună cu domnul prim-ministru la Bruxelles şi sperăm să avem negocierile finale.
Daţi-ne voie să nu dăm detalii pe sume până când nu le discutăm și cu Comisia. Încercăm să închidem cât mai multe dintre observațiile Comisiei, asta facem, inclusiv alocările au fost rearanjate în funcție de observațiile Comisiei și pe chestiunile unde decidem că e prioritate pentru noi, chiar dacă Comisia are momentan altă opinie, mergem mai departe.” Cristian Ghinea.