O delegaţie a UDMR s-a deplasat la Washington unde a prezentat mai multor instituții și legislativului american problemele minorităţilor maghiare.
Delegaţia UDMR, condusă de preşedintele Kelemen Hunor, s-a întâlnit luni seară cu maghiarii la Casa Kossuth din Washington. Întâlnirea a fost organizată de Fundaţia Maghiară pentru Drepturile Omului din New York şi Fundaţia Kossuth din Washington.
Kelemen Hunor a informat oficialii americani despre deficienţele resimţite în domeniul drepturilor minorităţilor. Unul din subiectele abordate a fost și cel al restituirii proprietăţilor bisericeşti şi comunitare. Președintele UDMR a declarat că în România există încercări politice repetate de a lua înapoi din drepturile dobândit deja de minorităţi.
O problemă de securitate
În acest context, Kelemen Hunor a solicitat SUA să facă presiuni asupra României în privința problemelor minorităților.
Preşedintele UDMR a făcut mai multe precizări în acest sens într-un interviu acordat agenţiei ungare de presă MTI. El a declarat că scopul vizitei este de a transmite politicienilor americani că în România relaţia între majoritate şi minoritate este mai mult decât o chestiune legată de drepturile omului, fiind şi o chestiune a politicii de securitate.
Aspectele politicii de securitate sunt mult mai bine înţelese de actuala administraţie americană, a arătat Hunor Kelemen. Președintele UDMR a afirmat că are încredere în SUA că va face presiuni asupra României în privinţa problemelor minorităţilor. El a argumentat că că Bucureştiul de obicei aude mesajele venite din capitala americană.
Hunor a subliniat că actuala stare de spirit a opiniei publice nu este favorabilă extinderii drepturilor minorităţilor. Totodată, a mai afirmat că oportunităţile de susţinere a acestor drepturi s-au redus în urma războiului din Ucraina.
UDMR solicită SUA sprijin pentru maghiarii din Transilvania
Fostul vicepremier al guvernului român a făcut mai multe declarații în cadrul unui eveniment organizat la Casa Kossuth din Washington. Președintele UDMR a vorbit în acest context despre evoluţia demografică a maghiarilor din Transilvania. Dar a abordat şi circumstanţele în care UDMR a ieşit de la guvernare.
Loránt Vincze, europarlamentar UDMR, a informat membrii comunităţii maghiare din Washington despre cadrul european al susţinerii drepturilor minorităţilor. UDMR aşteaptă ca Washingtonul să acorde mai multă atenţie problemei maghiarilor din Transilvania, a precizat Vincze. Europarlamentarul a mai afirmat că Statele Unite şi Uniunea Europeană trebuie să coopereze mai strâns în domeniul drepturilor omului. Și în special al drepturilor minorităţilor naţionale, a subliniat Vincze.
Delegaţia UDMR se va afla în capitala SUA până la sfârşitul săptămânii. Membrii acesteia vor avea întâlniri cu reprezentanţi ai mai multor instituţii de stat americane. Totodată, vineri vor participa la evenimentul de sfârşit de an al Coaliţiei Maghiare din America, conform ProTV.