Începând cu 1 ianuarie 2024, cota TVA pentru produsele alimentare cu conținut crescut de zahăr a crescut semnificativ. Cota s-a majorat de la 9% la 19%. Acestă creștere de 10% se aplică în special produselor cu o proporție de zahăr mai mare de 10g/100g de produs. Cu toate acestea, există excepții notabile precum cozonacul, biscuiții și laptele praf pentru copii, care beneficiază în continuare de cota redusă. Cu toate că anumite produse alimentare similare se încadrează în aceeași categorie, ele pot avea cote TVA diferite.
Georgiana Iancu, Partener și lider al departamentului Taxe indirecte, EY România, a detaliat într-un interviu acordat economica.net modul în care se va realiza această diferențiere și impactul asupra consumatorilor.
„Recent autoritățile au adus o serie de clarificări cu privire la regulile aplicabile pentru a stabili care sunt alimentele exceptate de la taxarea suplimentară. Mai concret, se aplică în continuare TVA 9% pentru:
– cozonacul care este vândut sub această denumire şi care se încadrează la un anumit cod tarifar
– biscuiţii care sunt vânduți sub această denumire şi care se încadrează la un anumit cod tarifar
– laptele praf pentru nou-născuți, sugari și copii de vârstă mică. Respectiv formulele de lapte praf, care se încadrează la anumite coduri tarifare”, conform. Economica.