Subiect de prima pagină a ziarelor și obiectul știrilor de maximă audiență, aceasta a reprezentat subiectul pe care îl vom reda în cele ce urmează. Indicii: Este vorba despre un spion care a fost condamnat în România într-un dosar răsunător național și internațional.
Caz de rezonanță: Spionul condamnat în România în dosarul lui Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy cere acum despăgubiri
Vadim Don Benyatov, fost consultant bancar de origine azeră, angajat la Credit Suisse Group AG, care în 2006 a fost arestat în România, condamnat la închisoare în dosarul ”privatizărilor strategice”, a reapărut pe scena internațională de această dată.
Istoric vorbind, în luna ianuarie 2015, foştii miniştri Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy au fost condamnaţi definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) în dosarul privatizărilor strategice. În acelaşi dosar, Vadim Benyatov a fost condamnat la 4,6 ani închisoare pentru spionaj. Acuzaţiile se referă la privatizarea SC Electrica Muntenia Sud SA, vânzarea unui pachet de 8% din acţiunile Petrom, procese de privatizare/restructurare a SC Romaero SA Bucureşti şi SC Avioane SA Craiova, aflate în portofoliul Ministerului Economiei, consultanţă în vederea privatizării SN Radiocomunicaţii SA.
În cadrul anchetei derulate de DIICOT, Benyatov a fost arestat în noiembrie 2006. A fost eliberat în ianuarie 2007. Ulterior, el s-a deplasat la Londra, de unde a plecat în 2015 spre Statele Unite, având și cetățenie americană. Fostul consultant financiar a fost dat în urmărire internațională printr-un mandat emis de Interpol în februarie 2015.
Despre Benyatov se știe că în prezent trăieşte în Los Angeles, după ce a fugit din Europa în 2015, atunci când a fost emis un mandat european de arestare pe numele său (foto).
Ce este nou acum
Un avocat al lui Vadim Benyatov a spus marţi, 11 octombrie 2022, Curţii de apel de la Londra că acesta nu a mai putut să îşi găsească un loc de muncă corespunzător după 2015 şi că a fost condamnat pentru că şi-a exercitat atribuţiile.
„Domnul Benyatov a fost un angajat al Credit Suisse care, ca o consecinţă directă a serviciului său şi nu din vina sa, a fost condamnat în România pentru că şi-a exercitat atribuţiile. Impactul condamnării a fost sfârşitul cariere sale în industria serviciilor financiare”, a spus avocatul Charles Ciumei în prima zi a audierilor.
În replică, Credit Suisse susţine că va continua să se apere împotriva acuzaţiilor „nefondate” ale lui Benyatov. Grupul bancar elveţian adaugă că a avut grijă în mod adecvat de Vadim Benyatov, plătindu-i avocaţi şi continuând să îi plătească salariul, în pofida faptului că era în închisoare.
Fostul bancher spion speră că un tribunal de apel de la Londra îi va permite să îşi reia acţiunea prin care cere despăgubiri în valoare de 86 de milioane dolari de la banca elveţiană, potrivit media.