Bulgaria a înregistrat un număr record de decese din cauza pandemiei de coronavirus, iar autoritățile propun acum înăsprirea restricțiilor sanitare. Decesele marchează un anti-record zilnic .
Aproape 3.000 sunt nou infectați, majoritatea cu tulpina britanică. Probele pozitive depăşesc 17 procente, iar decesele marchează un anti-record zilnic – 150. Cazurile active sunt 38.424. 5.900 sunt internaţi, din care 503 la secții de terapie intensivă.
Tulpina britanică a ucis un număr record de persoane
Vaccinarea înaintează mai lent, spune ministrul sănătății din Bulgaria: „5.500 de doze în ultima zi, cu care numărul total se apropie de 290.000. În șase din cele 28 de județe, cazurile sunt peste 500 la 100.000 de locuitori, în 12, aproape sau peste 300”.
Autoritățile propun înăsprirea restricțiilor sanitare
Ministrul sănătății, Konstantin Angelov, a anunțat că „Statul Major Antiepidemic analizează reintroducerea inițială în plan regional a unor măsuri, precum: program redus pentru restaurante și cofetării, portul de măști în spații deschise aglomerate, trecerea la învățământ de la distanță, limitarea accesului în centrele comerciale și sălile de fitness. Măsurile vor fi anunțate în următoarele zile, dacă tendința negativă se va menține. Proprietarii de restaurante au amenințat cu proteste în cazul unui nou lockdown”.
Subiectul privind situația din Bulgaria, pe larg în emisiunea Agenda globală, după Radiojurnalul orei 22.00, potrivit RRA.