International

Trupele ruse vor să ajungă în Moldova, recunoaște un înalt oficial. Soldații transnistreni așteaptă în cazarme, spune altul

Trupele ruse vor să ajungă în Moldova, recunoaște un înalt oficial. Soldații transnistreni așteaptă în cazarme, spune altul

Republica Moldova stă pe un butoi de pulbere, ținând cont de armamentul greu stocat în Transnistria. Este pentru prima dată când un înalt oficial al Republicii Moldova recunoaște direct că trupele ruse vor să ajungă în această țară. Liderul autoproclamat transistrean, Vadim Krasnoselski, transmite și el, la rândul lui, Rusiei, mesajul ferm că forțele armate separatiste sunt gata „să vină când cheamă Patria”.

Nici în Găgăuzia lucrurile nu stau mai bine. Și în acest context apare și decretul lui Putin, menit să apere interesele rușilor de peste tot din lume.

Trupele ruse vor să ajungă în Moldova, recunoaște un înalt oficial, iar soldații transnistreni așteaptă în cazarme, spune altul, în timp ce Putin semnează noua doctrină printr-un decret prezidențial.

Trupele ruse vor să ajungă la hotarele Ucrainei cu Republica Moldova. Declarația au fost făcută de șeful Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteața, în studioul TVR Moldova, oficialul precizând că asemenea intenții au fost anunțate direct, la nivel înalt.

Conform opiniei oficialului moldovean, situația în stânga Nistrului (Transnistria n.r.) este stabilă.

șeful Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteața. Foto: captura TV/realitatea.md

Ce vedem și analizăm, situația este stabilă. Și noi, și Guvernul, și țara, ne dorim pace. Soluționarea conflictului prin negocieiri. Dialog este, la nivelul Biroului de reintegrare este Comisia Unificată de Control, care se întrunește, discută. Există dialog. Unele scenarii pe care le credeam că nu se pot materializa, acum le luăm în considerare serios. Multe riscuri au devenit medii.

Conflictul militar este la câteva sute de kilometri, cu viziune clară din partea unui participant de a se îndrepta spre hotarele Republicii Moldova. Au fost declarații directe, la nivel înalt. Ne dăm seama că trebuie să fim gata pentru orice. Vigilența noastră a crescut”, a mai spus șeful SIS, Musteața.

Presa din stânga Nistrului a scris că liderul separatist, Vadim Krasnoselski, a inspectat o cazarmă recent renovată și a declarat că forțele armate separatiste sunt gata „să vină când cheamă Patria”. Declarația a fost făcută la 31 de ani de la formarea așa-numitei armate a regiunii.

Vadim Krasnoselski inspectează cazarma. Foto: realitatea.md

Transnistria: Enclava separatistă din stânga Nistrului și-a proclamat independența pe 2 septembrie 1990 și până acum nu a fost recunoscută de niciun stat, nici măcar de Rusia, care are în continuare trupe pe acest teritoriu, un depozit cu 20.000 de tone de armament învechit, investiții în domenii strategice și oameni fideli care controlează puterea. Exodul masiv al oamenilor apți de muncă a dus la îmbătrânirea regiunii, dar și la pauperizarea populației rămase.

Actualmente, liderul autoproclamat transnistrean, pendulează astăzi între Republica Moldova, Europa și țara ”mamă”, Rusia.

Decizia lui Putin, o mișcare pe tabla de șah a lumii

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a aprobat o nouă doctrină de politică externă, „Lumea rusă”, noţiune pe care ideologii conservatori au folosit-o pentru a justifica intervenţia în afara ţării în sprijinul vorbitorilor de limbă rusă.

31 de pagini de „politică umanitară”, publicate la peste şase luni de la declanşarea războiului în Ucraina, afirmă că Rusia ar trebui „să protejeze, să salveze şi să promoveze tradiţiile şi idealurile Lumii ruse”, potrivit Agerpres.

Aceasta vine să aprobe acțiunile prezente, dar și viitoare ale liderului de la Kremlin, care a spus public că va merge (cu armata sa n.r.), acolo unde cetățenii ruși îl vor chema.

Federaţia Rusă oferă sprijin compatrioţilor săi care trăiesc în străinătate în îndeplinirea drepturilor lor, pentru a asigura protejarea intereselor lor şi păstrarea identităţii lor culturale ruse„, susţine noua doctrină de politică externă. Și tot în același document se arată că că legăturile Rusiei cu compatrioţii săi din străinătate i-au permis acestui stat „să-şi întărească pe scena internaţională imaginea de ţară democratică care luptă pentru crearea unei lumi multipolare„.

Ca o întărire a celor spuse de liderul Putin, vine și declarația lui Serghei Lavrov care spunea cu câteva zile în urmă că Rusia este pregătită să apere etnicii din Republica Moldova dacă va fi necesar. În același timp, el afirma că „atacul asupra Transnistriei va fi considerat atac asupra Rusiei”.

Și un alt reprezentat al statului rus amenință direct NATO

Încercările de a rezolva problema transnistreană prin mijloace militare, în special cu ajutorul NATO, vor avea consecințe negative grave, avertizează Moscova. Declarațiile au fost făcute de reprezentantul Ministerului rus de Externe, Vitaly Triapițin.

„Încercările de a rezolva problema transnistreană prin forța armelor, în special cu ajutorul trupelor NATO, ar avea cele mai grave consecințe negative pentru țară și regiune”, a spus diplomatul, citat de RIA.

Foto: arhiva