Lifestyle

Transportatorii din România, gata pentru distribuția vaccinului anti-COVID „Avem o capacitate suficientă pentru efectuarea transporturilor rutiere”

Transportatorii din România, gata pentru distribuția vaccinului anti-COVID „Avem o capacitate suficientă pentru efectuarea transporturilor rutiere”

Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer a început să fie adus din SUA în Europa.

Începând de vineri, au sosit la Bruxelles primele avioane aparținând companiei aeriene United Airlines cu primele doze de vaccin anti-COVID

Acestea au fost transportate în lăzi frigorifice şi sunt gata pentru a fi rapid distribuite în cazul în care sunt aprobate şi omologate.

Președintele Klaus Iohannis a declarat duminică, după o vizită la un call-center al DSP, că România speră să aibă primele doze de vaccin anti-coronavirus până la începutul anului viitor.

„Din media internațională ați aflat că sunt deja pregătite primele tranșe de vaccin și sperăm să le avem la începutul anului viitor. Primii vor fi medicii, pentru ca să-și poată continua munca făcută cu dărurire”, a afirmat președintele.

 

UNTRR este pregătită pentru distribuirea vaccinului Anti-Covid 19

Într-un comunicat de presă emis, luni, Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a transmis Guvernului României că industria de transport rutier și logistică este pregătită pentru distribuirea vaccinului Anti-Covid 19.

„ Companiile românești specializate în logistica și transportul produselor din sectorul farmaceutic și de sănătate dețin toate capabilitățile necesare pentru asigurarea distribuției vaccinului în condițiile frigorifice speciale specificate de producător și la standarde înalte de calitate.

Transportatorii rutieri români operează camioane frigorifice cu temperatură controlată dotate cu tehnologii de ultimă generație, care pot transporta în condiții de maximă siguranță vaccinurile anti-Covid19.

Camioanele frigorifice sunt dotate cu sisteme de urmărire conectate web ce furnizează date despre controlul temperaturii de la plecare până la destinație, folosind tehnologia microprocesoarelor pentru precizia refrigerării spațiului”, se arată în comunicatul UNTRR.

Transportul rutier va fi un element cheie în procesul de distribuție al vaccinului anti-Covid19

 

„Suntem foarte aproape de demararea unei acțiuni logistice fără precedent care se va derula pe scară largă, fiind menită să pună capăt crizei economice, de sănătate și sociale actuale – distribuirea vaccinurilor anti-Covid19 la nivel european și național. Lanțul logistic va presupune, pe lângă zborurile cargo și sute de transporturi rutiere în fiecare zi. Chiar zilele acestea, a început operarea primelor zboruri prin care sunt aduse dozele de vaccin anti-COVID-19 din SUA în Europa, la Bruxelles pentru a putea fi rapid distribuite în cazul în care sunt aprobate și omologate, marcând astfel un moment istoric în lupta globală împotriva pandemiei.

Comisia Europeană a negociat cu statele membre, inclusiv cu România alocarea vaccinurilor anti-Covid19 și Președintele Comisiei, Doamna Ursula von der Leyen a anunțat recent că primii cetățeni europeni ar putea să fie vaccinați înainte de sfârșitul lunii decembrie 2020”, se mai precizează în comunicat

Apelul UNTRR la autoritățile române

„UNTRR își exprimă disponibilitatea de a colabora cu Guvernul României în stabilirea planurilor privind distribuirea vaccinurilor anti-Covid19 la nivel național. Precizăm că industria de transport rutier și logistică farmaceutică din România are o capacitate suficientă pentru efectuarea transporturilor rutiere sub temperaturi controlate, necesare distribuirii vaccinului anti-Covid19 în condiții de maximă siguranță și cu respectarea standardelor UE .

Totodată, UNTRR face apel la autoritățile române și europene pentru facilitarea cadrului de reglementare în cazul transporturilor rutiere care asigură distribuția vaccinului anti-Covid19:

– Vămuirea prioritară și rapidă, cum ar fi păstrarea examinării fizice și / sau eșantionarea mărfurilor de către vamă numai în circumstanțe excepționale; asigurarea faptului că inspecțiile efectuate de alte agenții guvernamentale și inspecțiile vamale sunt coordonate și, dacă este posibil, efectuate în același timp;
– Organizarea specială a transportului rutier pentru distribuția vaccinurilor anti-Covi19, cum ar fi, cel puțin, semnalizare specială pentru camioanele dedicate și chiar desemnarea de convoaie speciale, eventual escortate de poliție;
– Distribuția trans-frontalieră coordonată a vaccinurilor anti-Covid19 și facilitarea trecerii frontierei;
– Asigurarea conectivității fiabile a datelor între părțile interesate din diferite moduri de transport (în special aerian / rutier) pentru a asigura vizibilitatea completă a datelor în cadrul lanțului de distribuție;
– Alocarea unui regim special pentru aceste tipuri speciale de transport destinat distribuirii vaccinurilor anti-Covid19, pentru care ar trebuie să fie ridicate restricțiile de circulație;
– Controalele în trafic pentru acest tip de transport destinat distribuirii vaccinurilor anti-Covid19 nu ar trebui să fie premise”, se mai arată în comunicatul UNTRR