Actual

Tramvaiele noi cumpărate de Primăria Capitalei nu încap pe linia lui 41, care traversează Sectorul 6

Tramvaiele noi cumpărate de Primăria Capitalei nu încap pe linia lui 41, care traversează Sectorul 6

Vorba aceea că un croitor măsoare de trei ori şi taie o singură dată, pare că nu a fost valabilă şi pentru primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan. După ce că Bucureştiul ducea lipsă de tramvaie, acum când le-a cumpărat, edilul şef a constatat că nu încap pe linie.

Tramvaiele noi cumpărate de Primăria Capitalei nu încap pe linia lui 41

Staţiile liniei 41 sunt prea mici pentru noile tramvaie cumpărate de Primăria Capitalei. Sunt şapte staţii care vor trebui refăcute cu peste 8 milioane de lei, pentru ca tramvaiele să poată circula. Peroanele trebuie coborâte şi lungite, dar pentru asta este nevoie de bani şi de luni bune de şantier.

Consiliul General al Capitalei a fost convocat în şedinta ordinara de primarul Nicusor Dan pentru a aproba finaţarea lucrărilor de reconfigurare a peroanelor din staţiile de tramvai ale traseului 41.

Peste 8,5 milioane de lei trebuie vor cheltui autorităţile pentru refacerea staţiilor pentru ca noile tramvaie cumpărate să poata circula în condiţii de siguranţă.

Peroanele a 7 staţii de tramvai vor suferi modificări pe ambele sensuri. Este vorba de staţiile: Agronomie, Caşin, Podul Ciurel, Orşova, Drumul Taberei, Parc Drumul Taberei, Braşov.

Anul trecut, Adrian Criț, director general Societatea de Transport București declara că cele 100 de tramvaie vor intra în traseu începând cu anul 2022 și vor putea fi folosite de bucureșteni pe liniile 1, 10, 21, 25, 32, 40, 41, 55.

Așteptăm opinia primarului Sectorului 6, Ciprian Ciucu, despre situația creată, deoarece tramvaiul prea  lat va circula pe linia 41, iar lucrările la refacerea stațiilor se vor face pe raza sectorului pe care-l administrează. Primarul Ciucu s-a arătat un critic al primarului general în ultima perioadă.