Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a dezvaluit joi că un membru al unei rețele internaționale de trafic de minori și prostituție a fost ales consilier local din partea PSD în Geoagiu.
Mai mult, acesta a fost votat de PSD să facă parte din „Comisia pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar’.
Dezvăluire-bombă. Cine este Bogdan Petru Tiberiu
Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, fost șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba, afirmă că pe unul dintre consilierii locali din Geoagiu l-a arestat în urmă cu 10 ani, acesta fiind ulterior condamnat la patru ani cu executare pentru proxenetism.
„În urmă cu mai bine de zece ani, împreună cu echipa BCCO Alba Iulia, structură de elită pe care o conduceam la acea dată, am organizat una dintre cele mai laborioase și spectaculoase acțiuni, codificată , desfășurată la nivel internațional, pentru destructurarea unei grupări infracționale care avea ca preocupări traficul de minori, traficul de persoane, proxenetismul și prostituția.
Din gruparea infracțională, care număra peste 80 de persoane care acționau în România, Germania, Spania, Italia și Franța, făcea parte și Bogdan Petru Tiberiu, cercetat în stare de arest și condamnat la o pedeapsă de vreo 4 ani închisoare pentru proxenetism. Definitiv”, relatează pe Facebook Traian Berbeceanu
40 de victime ale grupării, unele minore
„După 10 ani, Bogdan Petru Tiberiu a ajuns consilier local al orașului Geoagiu, fiind ales pe listele PSD. Dar nu asta este surpriza! În ședința de ieri (miercuri – n.r.) a Consiliului Local, în ziua în care întregul mapamond a celebrat , același PSD l-a propus și a votat pentru ca Bogdan Petru Tiberiu să facă parte din . Dacă nu el, atunci cine? Dacă nu ieri, atunci când?”, conchide Berbeceanu.
Dovezi din rechizitoriu
„Bogdan Petru Tiberiu, funcţionar la Primăria oraşului Geoagiu, desemnat lider al comunităţii de rromi din Geoagiu, în cursul anului 2009, împreună cu soţii Vance (patronii motelului El Passo) şi cu mai mulţi inculpaţi a constituit un grup infracţional nestructurat specializat în comiterea infracţiunilor de proxenetism şi trafic de persoane, care a acţionat pe teritoriul ţării, în zona DN 7, în special în zona oraşului Geoagiu şi a mun. Orăştie, o perioadă mai îndelungată de timp, în vederea obţinerii de resurse financiare ilicite, în cadrul grupării inculpatul ocupându-se cu transportul la stradă a prostituatelor, cu paza acestora în parcare, intermediind relaţii sexuale între prostituate şi clienţi, etc.
În cursul anului 2009 şi începutul anului 2010, a săvârşit acte de îndemn la prostituţie, înlesnirea practicării prostituţiei şi tragerea de foloase de pe urma acestor activităţi ilicite (…), a transportat prostituatele la stradă, le-a supravegheat la stradă”, se arată în rechizitoriul dosarului în care acesta a fost condamnat, în 2 martie 2011, de Tribunalul Hunedoara, la patru ani de închisoare.