Luna octombrie este o lună plină pentru Traian Băsescu. Curtea de Apel București i-a stabilit pentru zilele de 7, 13 și 21 primele termene de judecată în procesele pe care acesta le-a intentat unor instituții ale statului, în care îşi cere înapoi beneficiile primite potrivit statului unui fost preşedinte de stat.
Traian Băsescu află astăzi dacă ziua de 13 este cu noroc sau ghinion. Îşi cere în instanţă paza şi protecţia
Pe 7 octombrie a avut termen în procesul în care îşi cerea înapoi locuinţa de protocol, astăzi 13 octombrie solicită serviciile privind paza şi protecţia, iar săptămâna viitoare urmează procesul privind decizia care a primint-o referitor la statutul de turnător la securitate.
Este însă posibil ca magistrații de la Curtea de Apel București să își decline competența în favoarea celor de la Judecătoria Sectorului 1, lucru pe care l-au făcut deja în dosarul în care Traian Băsescu cerea să își ia vila de la RA-APPS înapoi. Și acest privilegiu l-a pierdut odată ce magistrații Înaltei Curți au decis în mod definitiv că fostul președinte a colaborat cu Securitatea sub numele de Petrov.
Practic la acel moment cei de la Curtea de Apel București au considerat că și fostul președinte este un simplu cetățean și că litigiile legat de evacuare se judecă la o instanță inferioară, așa că din 7 octombrie dosarul a ajuns la Judecătoria Sectorului 1, ceea ce se poate întâmpla și în acest caz în care pârât este SPP. Acestea nu sunt singurele procese pe care Traian Băsescu le are pe rolul instanțelor, fostul președinte a contestat inclusiv decizia de colaborator al Securității dosar care se va judeca tot în această lună pe 21 octombrie, mai exact.
Dosarul împotriva Președinției și cauza de la CCR nu au primit termene de judecată
Aceste trei procese care au termene de judecată în această perioadă nu sunt însă singurele acțiuni în justiție pe care le-a intentat Băsescu, din același motiv al recuperării privilegiilor.
Spre exemplu, la Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București există un al patrulea litigiu, de data aceasta pârâtă fiind nimeni alta decât Administrația Prezidențială.