Tragedie evitată la spitalul din Roman. Secția de psihiatrie evacuată în ultimul moment. Intervențiea de urgență a reprezentanților Inspectoratului de Urgență Neamț și a personalului spitalului a făcut să nu mai consemnăm o nouă cronică neagră.
17 pacienţi de la spitalul din Roman au fost evacuați după ce un incendiu a izbucnit noaptea trecută la Secția de psihiatrie. Doi dintre aceștia, dar și două cadre medicale au ajuns la Centrul de Primiri Urgențe, deoarece s-au intoxicat cu monoxid de carbon.
Tragedie evitată la spitalul din Roman
Mai multe informații am aflat de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, Irina Popa:
”În jurul orei 2:55, pompierii au fost înştiinţaţi despre producerea unui incendiu la Secţia de psihiatrie a Spitalului Municipal Roman. La locul evenimentului s-au deplasat patru autospeciale de stingere și trei ambulanțe SMURD. Incendiul se manifesta într-o ghenă în care erau materiale textile. Ghena comunica printr-o tubulatură din tablă cu un grup sanitar situat la nivelul primului etaj al clădirii P plus 1. Etajul clădirii era inundat de fum. Până la sosirea forțelor de intervenție au fost evacuați 7 pacienţi de către personal. Pompierii au evacuat încă 10 pacienți, doi pacienți, un medic și un infirmier au fost transportați la CPU Roman de către ambulanțele SMURD. Aceștia au suferit ușoare intoxicații cu monoxid de carbon. Cauza probabilă de producere a acestui incendiu a fost stabilită ca fiind fumatul în locuri nepermise.”
Pompierii au fost înștiințați în jurul orei 02:55 despre producerea unui incendiu la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Roman.
Ghena unde ardea și care comunică cu interiorul clădirii era folosită pentru evacuarea lenjeriei murdare. La etajul I legătura se face într-un spațiu unde este un grup sanitar pentru pacienți. Când a izbucnit incendiul, cu mare degajare de fum, s-a declanșat și sistemul de alarmă la incendiu.
Dr. Andrei Țubucanu, șeful secției Psihiatrie, era de gardă și a acționat imediat pentru intervenție, de aceea s-a intoxicat cu fum, după cum explică dr. Maria Andrici, managerul spitalului romașcan:
„Ghena este în exterior, ajunge până la etajul I, pe ghenă se dă lenjeria murdară. Domnul doctor a intrat în salon să evacueze pacienții, a fost transportat la CPU și investigat, iar după două ore s-a întors în secție, este bine. Infirmierul a fost și el dus la CPU, acum a revenit în secție, este bine. Pacienții urmează să fie aduși în secție, nu pot fi ținuți în secția Medicală, fiindcă sunt pacienți psihiatrici, unul din ei chiar foarte acut, au nevoie de îngrijire și supraveghere psihiatrică. Toți sunt stabili hemodinamic. Este o anchetă în desfășurare, se va vedea exact de unde s-a fumat și cum s-a produs incendiul”.
In ultima perioadă mai multe incendii au avut loc la nivelul unităților spitalicești. Mai multe dintre acestea s-au soldat cu victime omenești și pagube materiale majore.