Actual

Tragedia din Serbia are urmări și în România! Ce măsuri anunță Nicolae Ciucă

arme serbia (sursă foto: eu.jacksonville.com)
sursă foto: eu.jacksonville.com

După atacul armat dintr-o școală din capitala sârbă Belgrad, autoritățile de la noi se grăbesc acum să ia măsuri pentru ca un astfel de incident să nu se întâmple nici în țara noastră. Cei de la Ministerul Educației, de exemplu, în colaborare cu membrii ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI), au compus deja grupuri de lucru ce urmează să identifice măsurile necesare ce trebuie luate și implementate rapid în sistemul de educație românesc.

Acesta a fost răspunsul premierului de la Palatul Victoria, Nicolae Ciucă, întrebat fiind de către jurnaliști cum poate România să evite un eveniment similar precum cel de la Belgrad. Asta pentru că situația armelor de foc este una din ce în ce mai problematică. La doar o zi distanță față de ceea ce s-a întâmplat în școala respectivă, un atac, considerat deja de autorități ca fiind unul de tip „terorist” a avut loc la granița țării noastre. La aproximativ 60 de kilometri distanță față de capitala sârbă, un tânăr de 21 de ani a împușcat opt oameni.

Ce măsuri iau autoritățile de la București

„Există o adevărată dezbatere pe acest subiect. Au fost dezbateri legate de ceea ce s-a întâmplat… Doamne ferește, nici nu ne dorim să avem astfel de incidente în școli, dar sunt, totuși, anumite fapte care s-au petrecut și în școlile din România. La nivelul Ministerul Educației, împreună cu MAI, inclusiv cu Ministerul Dezvoltării, sunt grupuri de lucru care analizează și identifică măsurile care trebuie luate în sistemul de educație din țara noastră”, spune Nicolae Ciucă, premierul României.

Primul-ministru susține că în acest context, un rol important ar urma să-l joace și ministrul Educației, Ligia Deca: „E clar că nu doar o măsură sau un set de măsuri poate să rezolve aceste probleme. Este vorba de o legătură între ceea ce înseamnă educația în familie, în școală, în societate, măsurile de prevenție care trebuie luate instituțional și, desigur, sunt aceste aspecte de prevenire. Este tragic ce s-a întâmplat. Exprim încă o dată regretul și transmit condoleanțe omologului din Serbia. Este o chestiune atât de gravă încât o măsură anunțată acum, în fața microfoanelor, nu rezolvă problema”, conchide premierul Ciucă, citat de Observator News.

Trei milioane de arme de foc se află acum în Serbia

În Serbia, în mod oficial, înregistrat, cetățenii dețin un număr de aproximativ 3 milioane de arme de foc, iar asta vine acum la pachet cu un alt semn de alarmă când o astfel de unealtă ajunge în mâinile cui nu trebuie. De amintit faptul că Serbia este singura țară de pe continentul european ce se află în primele cinci state la nivel mondial în ceea ce privește ponderea cetățenilor ce dețin arme de foc, la diferență destul de mică față de Statele Unite ale Americii sau Yemen.

În rapoartele din anul 2017, ultimele efectuate în ultimii ani, se înregistrează un număr de 39 de arme de foc la 100 de locuitori. De atunci și până în prezent, numărul acestora ar fi putut crește semnificativ.