Românii au foarte multe tradiții pe care le respectă în fiecare an. Această perioadă din apropierea uneia dintre cele mai importante sărbători pentru creștini vine cu multe obiceiuri. Crăciunul este aproape, așa că oamenii sunt în pline pregătiri pentru ziua de sărbătoare. Tradiția din moși strămoși spune că ziua de Ignat este destinată tăierii porcului. Acest moment vine cu obiceiuri și superstiții bine stabilite.
Astfel, ziua de Ignat este sărbătorită în fiecare an pe 20 decembrie. În această zi, singura activitate permisă este tăierea porcului. Alte munci fiind interzise. Precum spălatul, cusutul sau măturatul casei. Pentru a nu atrage ghinionul în casă.
Obiceiuri de Ignat
Se spune că porcii visează că vor fi tăiați în noaptea de Ignat. Astfel, superstiția spune că după această zi, porcii nu vor mânca, nu vor pune carne pe ei și nu se vor îngrășa. Femeile nu au voie să lucreze în ziua de Ignat. Deoarece dacă ar face acest lucru ar provoca boală și tristețe în casele și familiile lor. Se spune, de asemenea, că porcii vor trage rufele de pe sârmă, care sunt întinse la uscat.
Potrivit vorbelor din popor, capul familiei poate pune sânge de porc pe fruntea copiilor, creând semnul crucii. Tradiția spune că acești copii se vor dezvolta în adulți puternici și sănătoși. Părinții păstrează părul porcului și îl afumă de câte ori copii lor sunt bolnavi sau deocheați.
Sacrificarea porcului
Locul de sacrificare a porcului trebuie să fie curățat și purificat. Spiritele rele sunt alungate prin tămâiere și stropire cu apă sfințită. Bărbatul are rolul de a sacrifica animalul. Iar ulterior, femeii i se permite să tranșeze carnea. Înainte de acest proces, trebuie zisă rugăciunea Tatăl Nostru.
Chiar dacă este o perioadă din postul Crăciunului, gospodinele pregătesc pomana porcului. O superstiție constă în băgarea în casă a capului porcului cu râtul înainte. Pentru a le merge bine tot anul persoanelor care au sacrificat animalul. Tradiția spune că cei care nu țin cont de acest aspect sunt aspru pedepsiți.
Legende din popor
Conform legendei, Ignat și tatăl său au intenționat să ucidă porcul lovindu-l cu un topor în această zi, 20 decembrie, cu mulți ani în urmă. Dar, în loc să lovească porcul, Ignat l-a ucis pe tatăl său.
Tulburat, Ignat, potrivit creștinilor ortodocși, iese în lume și îi anunță pe toți de greșeala sa. Implorându-i în același timp să îl ierte. Pe drum întâlnește un preot, care îl sfătuiește să își stabilească reședința în apropierea unei ape. În plus, acesta îl instruiește să bage un lemn în pământ. Dacă acesta se aprinde după trei ani, înseamnă că Dumnezeu l-a iertat.
Alte tradiții pe 20 decembrie
În această zi de 20 decembrie, femeile pisează grâul pentru a-l împărți de Crăciun. De asemenea, gospodinele pregătesc turte cu miere și nuci, care sunt consumate în ajunul Crăciunului. Se spune că în ziua de Ignat este bine să vezi sânge, pentru că vei fi ferit de boli și necazuri, conform Adevarul .