Lifestyle

Toți trebuie să știe. Acestea sunt semnele intoleranței la gluten

Toți trebuie să știe. Acestea sunt semnele intoleranței la gluten

Boala celiacă, o boală genetică, afectează un număr considerabil de persoane. Statisticile arată că poate fi vorba de până la 1% din populația lumii. Chiar dacă acest număr pare mic, el se referă în fapt la 80 de milioane de oameni, deci de peste patru ori mai mulți oameni decât există în momentul de față în România!

Pentru persoanele care se confruntă cu această boală sau cu o intoleranță este de preferat o dietă cât mai redusă în produse care conțin gluten. Aici intră majoritatea făinoaselor și produselor de panificație. Dar chiar și alimente pe care nu le-ai asocia în mod obișnuit cu asta riscă să aibă o cantitate de gluten, care duce la numeroase neplăceri și o afectare a calității vieții.

Trebuie menționat că există o diferență între boala celiacă și intoleranța la gluten, chiar dacă cele două se manifeste similar. Cea dintâi este genetică și are un caracter autoimun. Cea de-a doua este o simplă sensibilitate la produsele care conțin această substanță, care are și un mare potențial alergen.

Principalele simptome

Atât în caz de boală celiacă, cât și în caz de intoleranță, principalele manifestări sunt de ordin digestiv. Astfel, după ce ai consumat produse bogate în gluten, vei experimenta balonare pronunțată și dureroasă, diaree, stare de rău și de oboseală. Există și simptome mai puțin frecvente, dar a căror apariție este posibilă. Acestea sunt stările de anxietate – altfel spus, temeri care nu au o sursă concretă. De asemenea, oboseala poate fi dublată de amețeală și migrene, amorțeală și confuzie. Similar cu manifestările gripei, pot apărea dureri articulare și de mușchi.

Dat fiind că manifestările asociate cu intoleranța la gluten și boala celiacă se aseamănă cu cele ale multor alte boli, este recomandat să te adresezi medicului pentru un set complet de analize. Astfel, veți putea stabili împreună un plan de tratament și, dacă e cazul, o dietă care să fie potrivită pentru astfel de sensibilități alimentare, recomandă revista Avantaje.

Care sunt alimentele de evitat

În principiu, este ideal să te ții departe de cereale sau produsele care se bazează pe cereale. În plus, alimentele procesate nu sunt recomandate. Aici intră berea, prăjiturile (în special cele cu cremă, care sunt bogate în grăsimi trans și îngreunează digestia oricărei persoane), mezelurile, pastele, crutoanele, chipsurile și alte produse din categoria snack și anumite lactate cu adaosuri.

Stai de asemenea departe de orice produs care derivă din malț, precum și de mâncarea pe care o găsești în patiserii și majoritatea dulciurilor.