Toți românii mănâncă pâine cu brânză, însă nimeni nu știe ASTA! Dr. Mihaela Bilic a explicat ce declanșează în organism această combinație banală.
Mihaela Bilic, medic nutriționist, a dezvăluit că există anumite combinații de alimente care ne ajută să fim mai fericiți. De exemplu, pâinea cu brânză are efect antidepresiv, potrivit nutriționistului.
„De data asta nu mai vorbim despre un aliment, ci despre o combinație interesantă. Și nici despre calorii nu mai vorbim, pentru că pâinea cu brânză are efect antidepresiv- deci nu e important dacă îngrașă, ci rolul pe care-l are în inducerea stării de bine. În alimentele proteice există 2 aminoacizi, tirozină și triptofan, aflați în competiție.
Cine ajunge primul la creier, ăla determină starea: tirozina are efect de agitație, de trezire, iar triptofanul liniștește, calmează. Carnea conține preponderent tirozină, iar brânza triptofan.
Metoda strategică pentru a crește accesul triptofan-ului în creier este asocierea dintre proteine și carbohidrați. Când mâncăm glucide/făinoase apare în sânge insulina, care ține tirozina în circulație și lasă cale liberă pentru triptofan.
Odată ajuns la nivel cerebral, el stimulează sinteza de serotonină- hormonul stării de bine. Chiar dacă brânza îngrașă, tăiați felia mai subțire și puneți lângă ea un colț de pâine… ca să fiți și fericiți”, a explicat Mihaela Bilic.