Social

Toți angajații Electrocentrale Galați, concediați. 204 oameni își vor pierde locul de muncă

Toți angajații Electrocentrale Galați, concediați. 204 oameni își vor pierde locul de muncă

Toți angajații Electrocentrale Galați, concediați. 204 oameni își vor pierde locul de muncă.

Compania Electrocentrale Galați a încetat furnizarea de energie termică și electrică. Prin urmare, cei 204 angajați vor intra în șomaj. Dintre aceștia, 102 angajați au primit deja preavizul, urmând să intre în șomaj, la sfârșitul lunii. Cealaltă jumătate va primi preavizul în jurul datei de 26 august.  Până în 22 septembrie toți salariații vor fi disponibilizați.

Electrocentrale Galați a fost prima centrală din țară proiectată să funcționeze cu trei tipuri de combustibil

Construit în 1960, pe platforma Combinatului Siderurgic, Electrocentrale Galați a fost prima centrală din țară proiectată să funcționeze cu trei tipuri de combustibil.  Gaze naturale, gaz de cocs și gaz de furnal și cu un combustibil lichid, respectiv păcură. Rolul centralei de pe platforma siderurgică a fost ca acesta să asigure independență energetică, în cazuri limită, Combinatului Siderurgic.

Obiectiv îndeplinit prima oară în 1977, după cutremur, când Electrocentrale a reușit să furnizeze combinatului energia electrică necesară unei unități cu flux continuu de activitate. În afară de energia electrică, Electrocentrale a produs și agent termic, furnizat în sistem centralizat locuitorilor municipiului Galați.

Fiecare angajat disponibilizat va primi drept plată compensatorie o sumă fixă în valoare de 37 de mii de lei

Din păcate însă, datoriile neachitate ale populației, la încălzire s-au transformat în creanțe, în conturile Electrocentrale, care în 2014 a intrat în insolvență. După trei ani s-a renunțat la sistemul centralizat de termoficare al orașului, din cauză că numărul consumatorilor era prea mic, iar pierderile de agent termic în rețeaua învechită erau prea mari.

În consecință, Electrocentrale și-a pierdut unul dintre cele două obiecte de activitate, furnizarea de agent termic. În ultimii doi ani, însă, nici pentru energia electrică produsă nu a mai găsit cumpărători. Prin urmare, nici cei 204 angajați nu au mai putut fi plătiți, fiind luată decizia disponibilizării acestora, conform RADOR.

Potrivit prevederilor Contractului Colectiv de Muncă, fiecare angajat disponibilizat va primi drept plată compensatorie o sumă fixă în valoare de 37 de mii de lei. La care se va adăuga ajutorul de șomaj, acordat conform legislației în vigoare.