În momentul actual vremea în România este în extreme. Despre asta a vorbit Roxana Bojariu, șefa departamentului de climatologie ANM, pentru Antena3.
„Tornadele au mai fost și vor mai fi și în România ca și în Europa. Dacă vorbim statistic, nu am avut la intensitatea celor din America de Nord, acolo unde sunt condiții locale care determină rețeta perfectă pentru tornade. Și în Europa, anual sunt în jur de 800 de tornade și intensitățile totuși nu ajung la gradul cel mai mare. Și în România de pot genera astfel de fenomene extreme și în general este vorba de furtunile foarte puternice, dar nu toate generează tornade, cam 10% dintre ele. Din păcate, cu aceste viteze ale rafalelor, de 120 km, este o caracteristică unui sistem tropical uragan de categoria 1, dar nu vorbim de uragane. Ne confruntăm și cu alte tipuri de sisteme de vreme în care nu ai vânt în mișcare de rotație, ci vânt care se focalizează pe o anumită zonă, și atunci poți avea fenomene mai dure decât tornadele. Vorbim despre o intensificare a fenomenelor în general, nu doar în România, pe fondul încălzirii globale”, a declarat Roxana Bojariu