Actual

Top 100 Performeri din Sănătate. Ioan Nani, director general Antibiotice Iași: „Am reușit să ajungem aici având viziune și determinare”

Antibiotice Iași, cel mai mare producător de medicamente cu capital românesc

Miercuri, 24 mai, a avut loc gala Top 100 Performeri din Sănătate. Revista Capital a premiat compania Antibiotice Iași, cel mai mare producător de medicamente cu capital românesc, care a realizat o serie investiții importante în ultima perioadă.

„În numele domnului director, în numele tuturor colegilor de la Iași vă mulțumim pentru acest premiu. Mulțumim întregii redacții. Este copleșitor să fim aici între atâtea somități din lumea medicală. Producția farmaceutică este de importanță strategică, este o activitate complexă dar foarte frumoasă și orice recunoaștere pe plan intern, pe plan internațional ne onorează. Vă mulțumim și vă dorim multă sănătate„, a declarat Mihaela Popescu, coordonator de comunicare medicală de la  Antibiotice Iași.

Mihaela Popescu Antibiotice Iasi Sursa foto Arhiva personala

Mihaela Popescu Antibiotice Iasi Sursa foto Arhiva personala

Antibiotice Iaşi, lansat în 1955, este la ora actuală cel mai mare producător de medicamente cu capital românesc, fiind controlat majoritar de Ministerul Sănătății și condus de peste 25 de ani de directorul general Ioan Nani.

În 2022 compania a fost la un pas de a atinge pragul de 100 de milioane de euro venituri din vânzări, după o creștere de 32% față de anul anterior. Mai mult, a fost construită o nouă fabrică pentru creme, geluri și unguente în urma unei investiții de peste 20 de milioane de euro. De asemenea, a reușit producția în timp record a pastilelor de iodură de potasiu, în contextul geopolitic complicat de la granițele României.

“Din punct de vedere al volumelor vândute în ultimii 5 ani, am înregistrat creșteri ale vânzărilor pentru produsele din ariile terapeutice din core-businessul companiei: antiinfecțioase de uz sistemic, preparate dermatologice, sistem cardiovascular și tract digestiv și metabolism”, a explicat Ioan Nani, care arată cum Antibiotice “și-a orientat focusul și spre produsele fără prescripție medicală ce aparțin brandului Nutriensa, produse care sprijină sistemic clasele terapeutice cu incidență în consum”.

Capacități de cercetare științifică la cel mai înalt nivel

Mai mult, Antibiotice Iași este o companie integrată ce dispune de “capacități de cercetare științifică la nivel european, având cea mai complexă structură de fabricație din România”, și oferă soluții terapeutice accesibile din multiple arii medicale, cu un portofoliu de peste 150 de medicamente, “dintre care 49 sunt considerate esențiale de către Organizația Mondială a Sănătății”.

“Expertiza în fabricația de medicamente de peste 67 de ani, propriul Centru de studii clinice în care demonstrăm calitatea, eficiența și siguranța produselor noastre, echipa de specialiști cu o diversitate profesională, conferă siguranță și încredere partenerilor de afaceri atât din România cât și din cele peste 60 de țări în care Antibiotice este prezentă cu produsele sale”, mai arată directorul companiei.

Numărul 1 mondial la producția de Nistatină

Ioan Nani spune că Antibiotice este o companie de succes, de care se ocupă de peste un sfert de secol, iar unul dintre motivele acestor performanțe este decizia de a dezvolta producerea, printr-un proces unic în România, de biosinteză a unei game de substanțe active care au la bază bacteria streptomices noursey, sub forma de Nistatină compactată, micronizată și standard, considerat cel mai important și ma de succes proiect al companiei în prezent.

Această substanță face parte din clasa de medicamente cunoscuta sub denumirea de antifungice, fiind utilizată pentru a trata infecțiile determinate de o ciupercă numită Candida  albicans, localizate la nivelul tractului digestiv și ca adjuvant în tratamentul candidozei vaginale și cutanate.

“Astăzi, Antibiotice este numărul 1 mondial în producția acestei game de substanțe active și deține standardul de referință la nivel internațional. Am reușit să ajungem aici având viziune și determinare”, a completat Ioan Nani.

Planuri importante pentru 2023

Planurile de viitor propun o viziune spre industria europeană pentru producătorul de medicamente din  Iaşi, după ce vânzările pe piețele internaționale au adus venituri de aproximativ 37 de milioane de euro în 2022 pe piețele din peste 60 de țări, inclusiv SUA, Canada, Marea Britanie, Danemarca, Vietnam, Irak, Azerbaidjan sau Moldova.

De asemenea, în prim-plan pentru acest se află și dezvoltarea portofoliului de produse, a capacității de producere a energiei verde, cât şi extinderea şi modernizarea spațiilor deja existente.

Excelența în medicină premiată la Gala Capital Top 100 Performeri din Sănătate

Companii din pharma, clinici, rețele de spitale de stat și private și medici din România au fost premiați în cadrul Galei Capital Top 100 Performeri din Sănătate, care a avut loc miercuri, 24 mai 2023, începând cu ora 19.30, la One Club și difuzată live pe pagina de facebook Capital România și pe canalul de Youtube HAI Romania.

Aflată la prima ediție, Gala Capital Top 100 Performeri din Sănătate este un eveniment în cadrul căruia au fost prezentate și premiate cele mai importante și eficiente companii din industria pharma și medicală, clinici, rețele de spitale de stat și private și personalități din domeniu.

Performerii ce vor fi prezentați și premiați în cadrul evenimentului au fost incluși și în Capital Top 100 Performeri din Sănătate, un proiect dedicat în întregime medicinei și analizei economice a acesteia, acest Top reprezentând o oglindă a evoluției sistemului medical românesc.

Capital Top 100 Performeri din Sănătate a fost lansat în cadrul evenimentului și este structurat pe 10 categorii: Excelența în Medicină, Educație și cercetare, Spitale de Stat, Spitale Private, Clinici Private, Producție și Servicii Medicale, Distribuție și Retail Pharma, Producători de Medicamente, Producători de suplimente alimentare și Autorițăți din Sănătate.