Actual

Top 100 femei de succes 2023. Alina Gamauf, Carrefour România: „2022 a fost un an plin de proiecte și marcat de succese”

Alina Gamauf, HR, Corporate Affairs and CSR Carrefour România
Sursa foto: Arhiva personala

Revista Capital a celebrat în cadrul unei gale dedicate rezultatele remarcabile obținute de participantele la Top 100 Femei de Succes, ediția 2023. Printre personalitățile evidențiate joi seară, 22 iunie, s-a numărat și Alina Gamauf, membru în Comitetul Executiv Carrefour România.

„Este al doilea an consecutiv când suntem nominalizați și premiați la Categoria Management. Vorbesc la plural pentru că nu este un premiu al meu, este premiul echipei. Noi spunem că «Lumea Carrefour este despre oameni». Inițiativele și proiectele care ne-au adus această recunoaștere reprezintă eforturile echipelor din lumea Carrefour. Este un privilegiu să fiu astăzi alături de atâtea doamne minunate și să fiu cea care primește acest premiu. Dar, cu siguranță, plec acasă cu o mare responsabilitate, pe care ne-o asumăm cu toții bucuroși și entuziaști, deopotrivă eu și echipa Carrefour, de a continua să investim și să creăm experiențe unice, relevante și necesare atât pentru clienții noștri, cât și pentru colegii noștri. Și nu în ultimul rând pentru comunitatea românească”, a declarat Alina Gamauf, membru în Comitetul Executiv Carrefour România, cu ocazia primirii Premiului pentru gestionarea strategică a resurselor și crearea de avantaje competitive care generează performanța, decernat în cadrul Galei Top 100 Femei de Succes, ediția 2023, organizată de revista Capital.

Carrefour România este unul din liderii pieței de retail din România și un standard de bune practici la nivel global. Anul 2022 a fost un an plin de proiecte și marcat de succese pe multiple fronturi, asigurate de orientarea companiei către clienți, dar și către proprii angajați.

„Caracteristica definitorie a Carrefour este orientarea sa către clienți – o filosofie în care cred și pe care, împreună cu echipa mea, am adaptat-o pentru fiecare ramură în parte a activității noastre. Similar modului în care Carrefour pune la dispoziția clienților săi produse și servicii pentru o experiență completă la cumpărături, echipa noastră de HR se asigură că toți cei peste 16.000 de colegi din sediul central, magazine și depozite logistice beneficiază de cele mai bune condiții de lucru“, ne-a declarat Alina Gamauf, membru în Comitetul Executiv Carrefour România.

Distincții și planuri ambițioase și pentru 2023

Eforturile depuse dau rezultate – prin implementarea unor procese menite să îmbunătățească mediul de lucru și să promoveze bunele practici în resurse umane, Carrefour a obținut distincția de Top Employer 2023, iar anul acesta dorește obținerea recertificării Gender Equality European & International Standard.

„În calitate de ambasador al acțiunilor de Diversitate și Incluziune din cadrul Carrefour România, am desfășurat o serie de acțiuni dedicate prin prisma campaniei noastre «Inclusiv TU», precum și numeroase proiecte de formare profesională și mentorat, printre care se numără «Școala de Lideri», «Capital Filles», «Women Encourage Women» și programe de dezvoltare personalizate pentru cei aflați în poziții de top management“, a explicat Alina Gamauf.

În rândul acestor inițiative, un loc cheie îi revine campaniei „Inclusiv TU“, dedicată diversității, prin care se dorește crearea unei experiențe pozitive la locul de muncă pentru toți angajații Carrefour România și promovarea egalității de șanse, toleranței și incluziunii.

Proiectele de pionierat generează rezultate solide

Complementar, Carrefour România adoptă o abordare multidisciplinară a tuturor acțiunilor pe care le întreprinde, continuând alături de ONG-uri, specialiști în nutriție, psihologi sau pediatri proiecte de pionierat. Cu rezultatele vizibile, precum cele asigurate de proiectele „Banca de Alimente“, „Gust pentru sănătate. Ora de obiceiuri sănătoase și mese delicioase“ sau „Academia Carrefour. Sănătate, Educație și Terapie pentru copii și tineri cu dizabilități“.

„În ceea ce privește eforturile noastre de reducere a risipei alimentare, ne-am concentrat resursele pentru dezvoltarea unor proiecte inovatoare, precum «Express Box», care a înregistrat vânzarea a 45.000 de cutii și salvarea a 90 de tone de legume și fructe coapte, care altfel ar fi devenit deșeuri. De asemenea, prin campania «Punem preț pe plastic» am colectat peste 1 milion de ambalaje, ceea ce reprezintă un real succes. Tot în sfera reciclării, campania noastră de colectare a bateriilor uzate a fost îmbunătățită semnificativ, reușind să colectăm peste 600.000 de baterii, iar cantitatea de ulei uzat adunată a atins 2,6 milioane de litri“, a precizat interlocutorul nostru.

Secretul succesului Carrefour România

Pentru Carrefour România rețeta succesului constă într-o abordare „customer centric“, și mai concret, în intern, „people centric“, adaptabilitate la schimbare și o atitudine proactivă și colaborativă.

„Este o «rețetă» în continuă schimbare, pe care o rafinăm zilnic în căutarea performanței și excelenței. Dar cel mai important, o echipă sănătoasă este principalul «ingredient» de succes. Tocmai de aceea, suntem atenți la nevoile colegilor și îi susținem să se dezvolte constant prin programe de formare «tailor made»“, a concluzionat Alina Gamauf.