Lifestyle

Toate gospodinele trebuie să știe! Roșiile se păstrează obligatoriu așa

Toate gospodinele trebuie să știe! Roșiile se păstrează obligatoriu așa
Credit imagine: Pixabay

A început sezonul roşiilor! Aceste legume – de fapt, fructe, dar din motive comerciale, sunt vândute drept legume – au o cantitate însemnată de nutrienţi şi sunt necesare pentru o viaţă sănătoasă. Din păcate, poate fi dificil să le păstrezi corect şi tind să se strice repede. Cum să ai roşiile proaspete cât mai mult timp?

Principala greşeală făcută de gospodine, indiferent de nivelul lor de experienţă în bucătărie, este aceea că pun roşiile la frigider. Deşi acest lucru este de ajutor pentru produsele care deja s-au copt foarte tare, în orice altă etapă a coacerii, refrigerarea nu va face decât să scadă savoarea roşiei. De multe ori, şi valorile nutritive vor fi mai puţin satisfăcătoare decât înainte. În plus, există riscul ca fructele roşii să se înmoaie după două-trei zile în care au stat „cuminți” la rece.

Alte sfaturi cruciale pentru păstrarea roșiilor

Așadar, este de preferat ca roșiile care încă nu s-au copt să stea pe blatul din bucătărie, la temperatura camerei, ferite de umezeala excesivă. Este de asemenea de preferat ca locul din bucătărie în care le depozitezi să nu fie foarte luminos. Ideale sunt bucătăriile tradiționale, care au și un spațiu de depozitare precum o pivniță.

În caz contrar, expunerea prea puternică la soare va coace mult prea repede roșiile și s-ar putea ca ele să devină peste scurt  timp necomestibile.

De asemenea, dacă nu ai zone cu temperaturi mai scăzute în bucătărie, recomandăm totuși refrigerarea. Însă, aceasta este o ultimă variantă. Iar atunci când scoți roșiile din frigider, sugestia pe care ți-o facem este să lași fructele pe farfurie câteva minute, iar abia apoi să le  consumi. Astfel, ele își recapătă măcar o parte din aroma care s-a pierdut în momentul refrigerării.

Ține departe orice factor ar putea să altereze fructele!

O altă sugestie pe care nu mulți amatori ai bucătăriei o știu este aceea că roșiile sunt cel mai bine depozitate cu locul în care a fost tulpina în jos. În acest fel, este blocat un orificiu prin care altfel ar intra bacterii, mucegaiuri sau alte elemente care riscă să altereze roșiile, se arată într-un studiu pus la punct de publicația Realitatea.

Este important și ce soi de roșii preferi. Roșiile cherry au și ele enzime producătoare de aromă, care pot fi inhibate în momentul în care le-ai pus la frigider înainte de a se coace complet. Chiar și așa, aceste roșii micuțe și foarte populare sunt mai puțin susceptibile la pierderea aromei decât soiurile de dimensiuni mai mari și cu un raport mai mic de pulpă.