Lifestyle

TIFF lansează un nou program dedicat creatorilor de seriale

Drama Room

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) lansează Drama Room, un program dedicat creatorilor de seriale. Începând din acest an, regizorii, scenariștii și producătorii din regiune interesați de realizarea de seriale sau miniserii au un program dedicat lor, anunță organizatorii.
Cineaștii din România, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina, Rusia, Republica Moldova, Grecia, Turcia și Georgia sunt invitați să participe la Drama Room, un program prin care vor primi mentorat din partea experților internaționali.

Organizatorii își propun să le ofere cineaștilor din România și din zona Mării Negre resursele necesare pentru a accesa industria producției de seriale, atât de prolifică în ultimii ani, îndrumându-i atât în ceea ce privește dezvoltarea conținutului original, cât și în demersul de finanțare a proiectelor.

Înscrierile au loc până pe 12 iulie, prin completarea formularului online: vp.eventival.com/tiff/2021/custom-form/drama_registration/edit

Prima ediție Drama Room va avea loc online

Prima ediție Drama Room va avea loc online, în perioada 26 – 28 iulie 2021, și va consta în sesiuni de mentorat pentru 15 participanți, oferite în colaborare cu MIDPOINT Institute. Programul include și un eveniment fizic, organizat cu sprijinul HBO România și deschis tuturor acreditaților festivalului: prezentarea unui studiu de caz despre serialul RUXX, regizat de Iulia Rugină și Octav Gheorghe, al cărui episod pilot va fi prezentat în premieră absolută la TIFF.

Tutorii primei ediții sunt Marike Muselaers, unul dintre liderii Lumière Group, cu o experiență vastă în vânzări, achiziții și co-producții (Fortissimo Films, RTL Olanda), invitată și moderatoare a unor dezbateri dedicate industriei la SerieSeries, Cannes sau Berlin, și Gábor Krigler. După o colaborare îndelungată cu  HBO Ungaria, din poziția de Creative Executive, Gabor a fondat Joyrider, o companie specializată în crearea și dezvoltarea de seriale concepute pentru piața internațională.

Programul Drama Room

Luni, 26 iulie

10:30 – 13:30 EET / sesiune de grup cu Gábor Krigler – Developing Drama Series for the International Market: The Eastern European Perspective

Marți,  27 iulie

11:00 – 14:00 EET / sesiune de grup cu Marike Muselaers  – European TV Series – How to get started with your TV project and find the right partners in the European TV market

Miercuri, 28 iulie

Studiu de caz – serialul RUXX, produs de HBO România (deschis tuturor invitaților TIFF)

Înscrieri: vp.eventival.com/tiff/2021/custom-form/drama_registration/edit

Pentru informații suplimentare: dramaroom@tiff.ro

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalul de Film Transilvania. Ediția a 20-a va avea loc între 23 iulie și 1 august, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță necesare în contextul actual.