Lifestyle

Termocentrala Mintia, producătoare de electricitate, este râvnită de mai multe companii din lume

Termocentrala Mintia, producătoare de electricitate, este râvnită de mai multe companii din lume
antena3.ro

Luni, 23.05.2022, Instituţia Prefectului Hunedoara a anunțat că în data de 15 iulie 2022, Termocentrala Mintia, producător de electricitate, urmează să fie scoasă la vânzare prin licitaţie publică, la preţul de pornire de 91.236.832,87  euro, exclusiv TVA., licitaţia având loc la sediul SCEH SA din Petroşani.

Termocentrala face parte din CEH şi deţine terenuri în suprafaţă de 329,8 ha, construcţii, bunuri mobile şi echipamentele aferente. A fost oprită din luna martie 2021 din lipsă de cărbune.

Câte companii sunt interesate pentru cumpărarea termocentralei

Marti, 24.05.2022, administratorul judiciar al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Emil Gros, asociat coordonator al Expert Insolvenţă SPRL, a declarat următoarele:

“Noi avem potenţiali cumpărători, cu care am semnat acorduri de confidenţialitate. Sunt vreo 11 companii româneşti şi din străinătate (Coreea, Iordania, Canada, n.red.). Evident că-i vom invita pe toţi şi le vom aduce la cunoştinţă data licitaţiei. Aşteptăm şi alte oferte de la alte companii”.

Solicitanţii vor trebui să depună o garanţie de 10 milioane de euro. Diferenţa de preţ trebuie achitată în 120 de zile de la adjudecarea licitaţiei.

Viitorul proprietar al termocentralei are obligaţia de a construi o nouă capacitate energetică de 800 MWh

Astfel,potrivit agerpres.ro, în comunicatul administratorului judiciar se precizează:

  • „Raportat la importanţa domeniului energetic şi impactul pe care o astfel de investiţie îl va avea pentru întreaga comunitate din zonă şi pentru Sistemul Energetic Naţional, acţionarul, Ministerul Energiei, a impus anumite condiţii cumpărătorului, precum realizarea unei noi capacităţi energetice de 800 Mwh în bandă pe gaz metan şi energie regenerabilă până la finele anului 2026. Pentru respectarea condiţiilor impuse, caietul de sarcini prevede o serie de sancţiuni, până la desfiinţarea vânzării şi plata de daune-interese”
  • “Noi am prevăzut, la cererea Ministerului Energiei, ca obligaţie din partea investitorului, de a pune în loc, de a construi o nouă centrală energetică pe gaz metan şi energie regenerabilă. Asta este deosebirea, că nu este ca într-un faliment sau într-o vânzare obişnuită în insolvenţă – unde se caută un cumpărător, aici intenţia noastră şi a statului este de găsi un investitor”.

Dacă activul nu va fi valorificat în data de 15.07.2022, licitaţia se va relua, în aceleaşi condiţii de preţ şi locaţie, în urmatoarele date calendaristice:

  • 29 iulie 2022
  • 12 august 2022
  • 26 august 2022