Deși Italia a fost afectată grav de temutul virus, aproape 200 de cadre medicale nu se tem, dar nerespectarea obligațiilor i-a lăsat fără locuri de muncă. Autoritățile sunt în alertă.
177 de lucrători medicali din Pordenone, Italia, au fost suspendați din funcție pentru că au refuzat să se vaccineze împotriva coronavirusului. Ei au fost programați pentru vaccin, însă nu s-au prezentat.
Autoritățile de sănătate din Friuli, de care aparțin cadrele medicale, au fost anunțate cu privire la nerespectarea obligațiilor de către cadre medicale.
Temutul virus a lăsat medicii pe drumuri. Autoritățile, în alertă
Inclusiv asociațiile profesionale din care fac parte au fost notificate asupra suspendării dreptului de practică, întrucât există riscul că acestea să răspândească virusul Sars-Cov-2.
Decizia potrivit căreia cadrele medicale și farmaciștii din Italia trebuie să se vaccineze contra COVID a fost luată în aprilie și a fost publicată într-un decret semnat de premierul Mario Draghi, scrie Reuters.
Nici francezii nu sunt de acord cu impunerea vaccinării pentru personalul medical. Mii de persoane protestează pe străzile din Paris, Toulouse, Montpellier, Marseille şi Annecy, denunţând deciziile preşedintelui Emmanuel Macron privind utilizarea certificatului Covid-19 şi impunerea vaccinării pentru personalul medical, informează publicaţiile Le Figaro şi Le Monde.
Preşedintele Emmanuel Macron a apărut luni seară la televiziuni şi a transmis că, deşi situaţia epidemică ar fi „sub control”, vaccinarea anticoronavirus trebuie să devină obligatorie pentru angajaţii medicali care intră în contact cu „persoane fragile”, iar certificatele Covid-19, care atestă vaccinarea, vindecarea sau un test negativ, vor deveni obligatorii pentru participarea la evenimente unde sunt prezente mai mult de 50 de persoane, inclusiv în trenuri şi avioane, dar nu şi în mijloacele de transport în comun urbane.
În acest context, 926.000 de persoane s-au înscris imediat pe platforme online pentru a se programa la vaccinare. „Poate că acesta a fost efectul dorit”, afirmă Serge Slama, profesor de Drept Public la Universitatea Grenoble-Alpes.
„Calendarul prezentat de preşedinte este total nerealist. Este vorba de o strategie imediată, în trei săptămâni toată lumea ar trebui să fie vaccinată, ceea ce nu este fezabil”, acuză profesorul Serge Slama.